Primele carduri de sănătate vor fi distribuite către populaţie undeva la mijlocul anului viitor, a estimat luni preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, într-o conferinţă de presă.
El a afirmat că, până în prezent, au fost realizate peste 2,7 milioane de carduri, ritmul fiind de 50.000 pe zi.
‘Ultima estimare pe care am avut-o săptămâna trecută era de 2,5 milioane, probabil că acum suntem la peste 2,7 milioane, aşa ar fi normal. Este un ritm de 50.000 pe zi. Estimez că undeva până la mijlocul anului viitor ar trebui ca această procedură să se încheie cu contestaţii, cu depunerea caietului de sarcini. Nu suntem deloc în întârziere. Ceea ce este important pentru noi ca anul viitor acest proiect să intre în aplicare. Cred că cel mai potrivit ar fi ca, o dată ce procedurile vor fi încheiate, undeva la mijlocul anului viitor să distribuim prima parte care va fi gata de carduri’, a spus Buşoi.
El a precizat că, în situaţia în care o persoană nu va putea fi găsită deoarece fie că şi-a schimbat domiciliul, fie că este plecată în străinătate, cardul se va întoarce la CNAS.
‘Aşa cum am anunţat, în toamna anului viitor, să nu mai plătim contravaloarea serviciilor medicale fără să se fi făcut dovada de asigurat altfel decât prin intermediul cardului electronic’, a punctat reprezentantul CNAS.
Sursa: Agerpres