Gestionarea concediilor medicale este un subiect intens dezbătut în sistemul de asigurări sociale, având un impact direct atât asupra angajaților, cât și asupra angajatorilor. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, consideră că această responsabilitate ar trebui să revină Ministerului Muncii, acolo unde a fost până în 2006.

Propunerea are ca obiectiv simplificarea procedurilor administrative, optimizarea utilizării fondurilor și reducerea birocrației. În acest context, este esențial să înțelegem ce presupune concediul medical, care sunt reglementările actuale și cum ar putea fi influențat sistemul printr-o astfel de schimbare.

CNAS: Concediile medicale ar putea trece din nou la Ministerul Muncii

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, a declarat că gestionarea concediilor medicale ar trebui să revină Ministerului Muncii.

Aceasta consideră că o astfel de măsură ar reduce cheltuielile nenecesare și ar facilita relația cu angajatorii și colectarea fondurilor.

„Concediile medicale, care reprezintă o măsură de protecție socială și care în mod normal ar trebui privită ca atare, nu cred că ar trebui să rămână la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ci ar trebui să treacă la Ministerul Muncii, acolo unde au și fost până în 2006”, a declarat Valeria Herdea.

concediu medical
SURSA FOTO: Dreamstime

În prezent, concediile medicale sunt gestionate de CNAS, însă președintele instituției consideră că acest sistem nu este optim.

„Este una dintre măsurile de reducere a cheltuielilor nenecesare la nivelul Casei. Dacă ar fi acolo, probabil ar fi mult mai ușor de gestionat relația cu angajatorii, cu încasarea acestor fonduri”, a explicat Herdea.

Ce reprezintă concediul medical și cine poate beneficia

Concediul medical este un drept esențial pentru angajați, oferindu-le protecție financiară și timp pentru recuperare în caz de boală, accident sau alte afecțiuni. În ciuda importanței sale, mulți salariați nu cunosc în detaliu regulile privind acordarea acestui beneficiu.

Pentru a beneficia de concediu medical, un angajat trebuie să fi contribuit la sistemul de asigurări sociale timp de cel puțin șase luni în ultimele 12 luni anterioare solicitării. Certificatul medical poate fi emis de medicul de familie sau de un specialist și trebuie prezentat angajatorului pentru a beneficia de indemnizația aferentă.

Reglementările legale privind concediul medical

Concediul medical este reglementat de Ordonanța de Urgență nr. 158/2005, actualizată în 2018, și de Ordinul nr. 1398/2021. Aceste acte normative stabilesc atât condițiile de acordare, cât și obligațiile angajatorului și ale angajatului.

Ordinul nr. 1398/2021 a introdus un sistem mai strict de monitorizare a concediilor medicale. Certificatul medical este acum eliberat în două etape, pentru a permite medicilor să urmărească evoluția pacientului și să prevină eventualele abuzuri.

În cazurile de boli grave sau urgențe medicale, acest proces nu este necesar, iar concediul este acordat fără verificări suplimentare.

Concediile medicale pentru sarcină și lăuzie, îngrijirea unui copil bolnav sau risc maternal sunt exceptate de la această regulă, fiind acordate într-o singură etapă.