În linie cu estimările analiştilor, comitetul de politică monetară de la Banca Naţională a Cehiei a decis să majoreze dobânda de bază cu un sfert de punct până la 0,75%. Decizia de joi este a treia majorare a costului creditului decisă de Banca Naţională a Cehiei după cele din lunile august şi noiembrie. 

Guvernatorul CNB, Jiri Rusnok, a declarat în trecut că o serie de majorări graduale ale dobânzii de bază pot fi aşteptate pe măsură ce creşterea economică rămâne una solidă, iar inflaţia avansează. Banca Naţională a Cehiei estimează că în 2017 economia Cehiei a crescut cu 4,5%, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la 2,7% în decembrie, peste ţinta de 2% a Băncii Centrale. 

„Obiectivul Băncii Centrale în această situaţie este să calmeze economia şi să limiteze presiunile inflaţioniste”, a estimat Radomir Jac, economist şef la Generali Investments CEE AS din Praga. 

Băncile naţionale din Cehia şi România au adoptat o poziţie diferită faţă de instituţiile similare din regiune care au optat pentru menţinerea status quo-ului, în condiţiile în care Banca Centrală Europeană continuă programul său de relaxare cantitativă însoţit de dobânzi extrem de scăzute. În Polonia, guvernatorul Băncii Centrale, Adam Glapinski, a promis că va menţine dobânzile stabile în acest an, iar marţi Banca Naţională a Ungariei a lăsat nemodificată dobânda de bază.

AGERPRES