CNN anunță că pleacă din Rusia după legea controversată semnată de Putin: Vom continua să evaluăm situaţia

Sursă: Dreamstime

Postul TV american CNN anunță că pleacă din Rusia, asta după legea controversată semnată de Putin care a întrat în vigoare de sâmbătă. Totuși, televiziunea spune că va continua să evalueze situaţia.

Televiziunea CNN a anunțat că va opri difuzarea în Rusia, asta după adoptarea de către Moscova a unei noi legi care ar putea trimite la închisoare pe oricine răspândeşte în mod intenţionat ştiri considerate false de regimul de la Kremlin. Informarea a fost făcută vineri reţeaua americană de televiziune axată pe ştiri, transmite Reuters.

„CNN va opri difuzarea în Rusia în timp ce vom continua să evaluăm situaţia şi următorii noştri paşi mai departe”, a declarat un purtătorul de cuvânt al canalului.

BBC şi Canadian Broadcasting Corp au suspendat, de asemenea, raportarea din Rusia în urma adoptării acestei legi. Oficialii ruşi au afirmat că inamicii Rusiei, precum SUA şi aliaţii săi occidentali, răspândesc informaţii false cu scopul de a semăna discordie în rândul poporul rus. Parlamentarii ruşi au adoptat amendamente la codul penal care fac din răspândirea de informaţii false o infracţiune pedepsită cu amenzi sau pedepse cu închisoarea. Sunt, de asemenea, prevăzute amenzi pentru oricine solicită sancţiuni împotriva Rusiei în urma invadării Ucrainei.

Legea a fost semnată vineri de Vladimir Putin

Vladimir Putin a semnat, vineri, legea prin care răspândirea de informații false depre armată se va pedepsi cu închisoarea, relatează France Presse, care adaugă că sentința maximă este de 15 ani. Presa internațională mai scrie că legea prevedere pedepse și pentru apelurile la impunere de sancțiuni împotriva Rusiei.

Așadar, legea anterior precizată a fost adoptată vineri dimineața de Camera inferioara a Parlamentului rus, aceasta fiind metoda prin care Moscova ripostează la așa zisul război informațional referitor la conflictul cu Ucraina. Amintim că oficialii ruși au declarat, în repetate rânduri, că SUA și aliații săi, denumiți drept inamici ai Rusiei, au răspândit informații false pentru a dezbina poporul rus.

Vladimir Putin va accepta calea păcii doar dacă toate cererile rusești sunt îndeplinite

Președintele rus a purtat recent o discuție telefonică cu cancelarul german Olaf Scholz despre tensiunile din Ucraina. În cadrul convorbirii, Putin a susținut că „toate cererile ruseşti” trebuie îndeplinite, înainta ca dialogul în favoarea păcii să fie posibil.

Așadar, Kremlinul a realizat un rezumat al acestei convorbiri care a pornit „la inițiativa Germaniei” și a punctat că „Rusia este deschisă dialogului cu partea ucraineană, precum şi cu toţi cei care vor pacea în Ucraina”. Totuși, condiția este „ca toate cererile rusești să fie satisfăcute”, conform informațiilor transmise de afp.com