Rusia s-ar pregăti pentru o posibilă operaţiune terestră în Siria împotriva adversarilor preşedintelui Bashar al-Assad, a relatat luni seara postul de televiziune CNN, citând, sub rezerva anonimatului, doi responsabili americani din domeniul apărării.
Potrivit celor mai recente evaluări ale activităţilor ruse în vestul Siriei, Rusia a deplasat în această regiune mai mulţi militari şi arme pentru a veni în sprijinul armatei siriene care se pregăteşte de un atac terestru împotriva forţelor anti-regim.
SUA consideră că 'intensificarea activităţii Rusiei la sol' în Siria urmăreşte mai degrabă atacarea tocmai acestor forţe decât a elementelor Statului Islamic, a indicat unul din cei doi responsabili.
Se crede că ruşii şi-au poziţionat armele pentru a putea să sprijine o ofensivă siriană la sol, au declarat cei doi oficiali.
Echipamentele includ mai multe tunuri de artilerie, precum şi patru sisteme de lansare multiplă de rachete BM-30 'Smerci', considerate a fi arme extrem de precise. Acest tip de lansatoare sunt capabile de tiruri rapide.
Cu câteva săptămâni în urmă, Rusia a deplasat în jur de şase sisteme de artilerie în portul Latakia.
Militarii americani credeau la început că ar putea fi vorba de apărarea portului, dar cele mai recente mişcări relevă pregătiri pentru o operaţiune la sol, posibil în următoarele zile.
Armele ruseşti au fost reperate la Homs şi Idlib şi la vest de Idlib, potrivit aceluiaşi post de televiziune. Nu este clar dacă aceasta va fi poziţia lor finală în eventualitatea unor lovituri de artilerie.
Potrivit celor doi responsabili militari americani, Rusia şi-a deplasat şi echipamente de bruiaj electronic în Siria, ceea ce ar putea oferi Moscovei capacitatea de a bruia avioanele coaliţiei.
Sursa: Agerpres