'Există o preocupare în reaşezarea programelor de studii, în momentul acesta considerându-se că există prea multe programe de licenţă şi masterat şi că unele dintre ele nu au suficientă aplicabilitate în piaţa muncii. Astfel încât pentru reaşezarea modului în care se utilizează resursele financiare se discută şi reducerea numărului de programe şi de a le face mai legate de ceea ce se cere pe piaţă (…) Sunt peste 1.900 de programe de licenţă şi masterat şi acestea nu au apărut ca o consecinţă a cerinţei pieţei, ci ca o soluţie de a rezolva anumite probleme legate de norme, de funcţii didactice în interiorul universităţilor. Or, programele trebuie să apară în mod firesc pentru ceea ce se cere pe piaţă nu pentru ce se cere în interiorul universităţilor', a declarat sâmbătă, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei.
Rectorul a precizat că în cadrul CNR de la Târgu Mureş s-a discutat intens şi pe marginea găsirii resurselor financiare şi ajungerea acestora cât mai rapid la universităţi, pentru a putea fi acoperit necesarul plăţii diferenţelor salariale care rezultă în urma legislaţiei schimbate în luna august precum şi a sporurilor doctorale care trebuie acordate retroactiv.
De asemenea, a spus dr. Azamfirei, a fost discutată relaţia pe care universităţile o au cu studenţii, care 'îşi doresc, pe bună dreptate, o predictibilitate mai mare a carierei, o serie de măsuri care să scadă abandonul şcolar şi o îmbunătăţire a modului de predare'.
Începând de vineri, până duminică, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, alături de Universitatea 'Petru Maior' şi cu Universitatea de Arte, găzduieşte reuniunea Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), la care participă 70 de rectori ai universităţilor din România, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, studenţi şi membri ai CNR. Agerpres