Licitaţia organizată de Metrorex pentru achiziţionarea unui număr de 51 de trenuri de metrou de la producătorul spaniol Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) a fost blocată, după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis suspendarea soluţionării contestaţiilor depuse de societăţile Alstom şi Astra Vagoane cu privire la derularea acestei proceduri, până când autorităţile statului nu vor pronunţa o hotărâre definitivă în cercetarea în cauză derulată de DNA.
DNA cercetează în prezent anumite secţiuni ale licitaţiei privind achiziţia celor 51 de trenuri de la CAF, destinate transportului bucureştenilor pe Magistrala 5, Drumul Taberei – Pantelimon
"În data de 24.04.2015, prin adresa nr. 3433-352,357/C6/24.04.2015, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a comunicat Metrorex Decizia nr. 75s/C6/352, 357/24.04.2015 cu privire la procedura de achiziţie a 51 de trenuri de metrou, prin care a decis suspendarea soluţionării contestaţiilor depuse de către SC Alstom SA şi de către SC Astra Vagoane SA, în contradictoriu cu SC Metrorex SA până când autorităţile statului vor pronunţa o hotărâre definitivă în cercetarea ce se afla în derulare", informează Metrorex printr-un comunicat remis luni AGERPRES.
Potrivit reprezentanţilor Metrorex, acest lucru înseamnă că până când nu va exista o hotărâre definitivă dată de autorităţi în cazul cercetării derulate de DNA referitor la licitaţia organizată în vederea achiziţionării celor 51 de garnituri de metrou de la CAF, compania nu poate să deruleze contractul respectiv, acesta fiind, practic, suspendat.
Totodată, prin aceeaşi decizie, CNSC a respins cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată de Metrorex.
"În consecinţă, Metrorex va proceda la publicarea în SEAP a Deciziei nr. 75s/C6/352, 357 din data de 24.04.2015", se precizează în comunicatul companiei.
Pe 23 şi 24 martie 2015, societăţile Alstom şi Astra Vagoane au depus contestaţii la procedura de licitaţie deschisă având ca obiect achiziţia a 51 de trenuri pentru Magistrala 5 de metrou.
Conform Metrorex, procedura de licitaţie deschisă, organizată pentru achiziţionarea de "Trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5, Drumul Taberei – Pantelimon' se înscrie "între acţiunile SC Metrorex SA orientate în scopul punerii în funcţiune a unui nou obiectiv de investiţii pentru dezvoltarea şi modernizarea reţelei de metrou din Bucureşti, respectiv 'Magistrala 5 de metrou – Drumul Taberei – Pantelimon'".
"În contextul absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune, SC Metrorex SA a întreprins demersurile necesare în vederea includerii obiectivului de investiţii Magistrala 5 de metrou, inclusiv achiziţia materialului rulant aferent acestei magistrale, în rândul obiectivelor cu finanţare asigurată din fonduri externe nerambursabile, respectiv Programul Operaţional Sectorial Transport 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 – 2020", se menţionează într-un comunicat al companiei, publicat pe 17 martie.
AGERPRES