Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a blocat, pentru o perioadă de două săptămâni, din cauza unui litigiu juridic, pachetul de 634.784.449 de acţiuni emise de Rafo Oneşti, potrivit unei Ordonanţe care intră în vigoare de mâine.
„Se blochează, ca măsură asiguratorie în vederea protecţiei proprietarilor precum şi a potenţialilor cumpărători de bună credinţă care intenţionează să deruleze operaţiuni cu acţiuni care fac obiectul unui litigiu în cadrul căruia instanţa nu s-a pronunţat mod definitiv şi irevocabil, pe o perioadă de două săptămâni, pachetul de 634.784.449 acţiuni emise de SC Rafo SA Oneşti (…) începând cu data de 25.06.2009”, se precizează în documentul citat.
De asemenea, pentru acelaşi motiv, respectiv un litigiu nerezolvat, CNVM a decis blocarea, pentru două săptămâni, începând din 27.06.2009, a pachetului de 791.867 de acţiuni emise de SC Uton SA Oneşti şi deţinute de S.C. BKP Trust Invest SRL.
SURSA: Bursa de Valori Bucureşti