Fondul Proprietatea, cu active nete de 12,87 miliarde lei în prezent, va avea de dat, anul viitor, dividende în valoare de 536 milioane lei (0,04 lei pe acțiune) aferente 2012. Însă dividendele sunt blocate de actuala legislație, care nu permite acordarea de dividende dacă valoarea activului net este mai mică decât cea nomială, de 13,77 miliarde lei.
Problema Fondului este Hidroelectrica, mai exact insolvența acesteia. Cum legea obligă fondurile să înregistreze cu valoare zero activele la companii care sunt în insolvență, FP a trebuit să elimine valoarea participației de 20% de la producătorul de energie. Ceea ce a dus la scăderea cu 21% a valorii activelor nete și, implicit, a coborât sub valoarea nominală.
Administratorul Franklin Templeton a anunțat că încearcă pe mai multe căi să modifice prevederile legii, astfel încât să poată oferi acționarilor dividende. Au fost abordați cei de la Ministerul de Finanțe, cei de la Ministerul Economiei și reprezentanții Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Până acum, doar demersurile către CNVM au avut succes, care a propus, printr-un proiect publicat pe site-ul propriu, ca acțiunile deținute la companii în insolvență să fie luate în calcul de fondul proprietar.
Propunerea CNVM ar fi ca acțiunile societăților în insolvență să fie luate în calcul dacă pot fi evaluate de către un evaluator independent „prin utilizarea unor metode conforme cu standardele internaționale”. Dacă proiectul de modificare a regulamentului din 2010 va fi adoptat, Fondul Proprietatea va putea da acționarilor dividendele.
Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat, în ultima AGA, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013, care prevede un profit brut de 584,26 milioane lei, în creştere cu 27% faţă de 2012. Veniturile sunt estimate la 660,29 milioane lei, în creştere cu 25% faţă de 2012 – 529,53 milioane lei, din care venituri din dividende de 618,17 milioane lei, în urcare cu 21%, şi venituri din dobânzi de 42,12 milioane lei, în creştere cu 110%.
Fondul estimează că va obţine în 2013 un profit net de 570,48 milioane lei, cu 29% peste nivelul bugetat pentru acest an. Cheltuielile bugetate se cifrează la 76,03 milioane lei, mai mari cu 12% faţă de anul 2012, când sunt prevăzute la nivelul de 67,83 milioane lei.