prea mult pret pe lege. Cele mai disputate si contestate prevederi ale actualei legi a pietei de capital, care a fost adoptata in anul 2002, fac referire la obligativitatea actionarului care detine peste 90% din actiunile unei societati deschise (actionar majoritar absolut) sa faca oferta publica de preluare pentru restul actiunilor (articolul nr. 138) sau sa-si diminueze participatia sub acest prag (articolul nr. 139).CNVM, impreuna cu Guvernul Romaniei, a modificat aceste articole de trei ori si le-a dat actionarilor majoritari absoluti un termen de un an de zile, pana la 30 noiembrie 2003, ca sa initieze si sa incheie oferta publica de preluare. La sfarsitul anului trecut, CNVM a sanctionat cu avertisment 114 actionari majoritari absoluti care nu au respectat prevederile legale si i-a somat ca pana la 30 ianuarie sa initieze demersurile pentru lansarea ofertei publice. Conform purtatorului de cuvant al CNVM, Ciprian Ene, 48 dintre actionarii sanctionati au luat in serios avertizarea Comisiei si au initiat oferta publica de preluare.O parte dintre cei care nu s-au conformat legii au fost amendati, insa unora, care s-au gandit, intr-un tarziu, sa intre in legalitate, CNVM le-a mai dat un termen sa initieze oferta publica de preluare obligatorie. „In cazul celor 53 de actionari majoritari care nu au initiat pana la 30 ianuarie 2004 demersurile pentru avizarea anuntului cu privire la pretul din oferta, in urma analizei fiecarui dosar in parte CNVM a decis sanctionarea acestora cu amenda sau, pentru cei care au facut dovada contractarii unui intermediar si/sau a unui evaluator independent ori care necesita date suplimentare pentru clarificarea situatiei, acordarea unui nou termen, pana la 30 martie 2004”, a precizat Ciprian Ene. Asta desi in ordonantele de avertizare se specifica limpede ca in situatia in care actionarul respectiv nu depune la CNVM pana in data de 30.01.2004 intreaga documentatie necesara avizarii anuntului privind pretul oferit in cadrul ofertei publice, acesta va fi sanctionat de catre CNVM cu amenda.CNVM pune clementa exagerata pe seama protectiei micilor actionari, insa sanctiunile prevazute pentru nerespectarea articolelor 138 si 139 sunt pentru actionarii majoritari si nu pentru societate, ceea ce face ca protectia micilor actionari sa fie doar o abureala. Mai mult, daca actionarul majoritar nu respecta legea pietei de capital, cum va respecta drepturile micilor actionari, atat de protejati de CNVM?
Cateva motive invocate de actionarii majoritari sanctionati de CNVM
· Actionarul nu a avut si nici nu are activitate comerciala generatoare de profit, fapt pentru care nu are disponibilitati banesti si ca urmare nu are posibilitati financiare pentru a finaliza o oferta publica de preluare
· Administratorul societatii urmeaza sa convoace AGA pentru a se decide modalitatea legala de retragere a societatii de pe piata.
· Actionari au hotarat declararea societatii de tip inchis si delistarea ei fara initierea OPP
· Societatea nu mai indeplinea conditiile pentru a putea fi considerata societate deschisa (capital social mai mic de 100.000 euro si/sau sub 100 de actionari).
· Actionarul nu poate initia si finaliza o oferta publica obligatorie de preluare datorita costurilor mari (aproximativ 9000 euro) generate de aceasta operatiune.