Anghelache, a negat in mai multe rinduri acest lucru. Solicitarea ca proiectul legii sa fie facut public s-a lovit de refuzul comisiei, care motiva lipsa de transparenta prin faptul ca acesta era trimis la Comisia Europeana si ca doar dupa ce vor fi incluse recomandarile organismelor europene va fi supus dezbaterii publice. Dar, stupoare. In seara zilei de 16 decembrie, proiectul de lege consolidata a pietei de capital apare pe site-ul CNVM, iar dimineata urmatoare este anuntata oficial publicarea proiectului. Uimirea s-a transformat in stupoare cind s-a observat ca in acest proiect, la articolul 120, erau trecute chiar acele prevederi infirmate raspicat de Gabriela Anghelache: actionarii SIF-urilor puteau detine maximum 1% din capitalul social. Lovitura dura dupa inchiderea sedinteiPe piata, frenezie. Cererea mare de actiuni SIF a determinat cresterea pretului acestora cu pina la 6% (intre 200 de lei si 250 de lei/actiune), fapt rar intilnit pentru aceste titluri, iar tranzactiile incheiate au depasit 47 de miliarde de lei. Bucuria investitorilor a durat fix patru ore, cit sedinta bursiera de miercuri, deoarece, dupa inchiderea sedintei, CNVM a revenit asupra proiectului anuntand ca forma finala nu contine incendiarul articol 120. Suntem contrariati! Este inacceptabil! Este o manipulare revoltatoare! Cine isi asuma raspunderea? Sunt cateva din exclamatiile investitorilor si brokerilor dupa precizarea comisiei. Bursa de Valori Bucuresti a amendat in felul ei balbaiala CNVM, suspendand in ziua urmatoare actiunile SIF de la tranzactionare pina la clarificarea situatiei. Explicatiile Comisiei au venit intr-un final, insa acestea sunt mai mult incercare de dezvinovatire si de evitare a asumarii responsabilitatii decat o clarificare. Conform Comisiei, „varianta de lucru a proiectului de lege data publicitatii prima data continea ambele versiuni ale prevederilor privind organizarea si functionarea SIF-urilor, respectiv art. 119 bis si 120, iar forma finala agreata de Comisie, inca din luna octombrie, este cea fara prevederile referitoare la majorarea pragului la 1%”. Toata lumea se intreaba de ce a mai fost introdus articolul 120 in proiectul de lege publicat initial daca nu este agreat de CNVM si daca oficialii Comisiei au contrazis existenta oricarei prevederi referitoare la pragul de detinere maxim. Desi membrii comisiei resping suspiciunile referitoare la caracterul premeditat al acestei incurcaturi, multa lume acrediteaza ideea ca proiectul a fost publicat intentionat in prima varianta.
· In data de 16 decembrie 2003, la ora 19, a fost introdusa pe site-ul Comisiei o varianta de lucru a proiectului legii consolidate, continand ambele versiuni ale prevederilor privind organizarea si functionarea SIF-urilor, respectiv art. 119 bis si 120, forma finala agreata de Comisie, inca din luna octombrie, fiind cea prevazuta la art. 119 bis.
· O lectura atenta ar fi evidentiat caracterul contradictoriu al prevederilor art. 119 bis si art. 120, putand fi astfel sesizata eroarea materiala. Mai mult, referitor la detinerile maxime in structura actionariatului SIF-urilor, oficialii CNVM au facut, in repetate randuri, declaratii publice potrivit carora nu exista prevederi de acest gen in proiectul legii.
· Membrii Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare resping fara echivoc suspiciunile referitoare la caracterul premeditat al acestei inadvertente.
· Comisia nu isi asuma nici o responsabilitate cu privire la eventualele interpretari si decizii investitionale, facute pe marginea proiectului de lege publicat pe site-ul CNVM, proiect care, in fapt, este un material de lucru si nu un act normativ aprobat, care isi poate produce efecte imediate.
Ce a incendiat piata:
· Pragul maxim de detinere de actiuni SIF era majorat de la 0,1% la 1%;
· Fiecare actiune SIF detinuta pana la cota 0,1% inclusiv, din capitalul social, da dreptul la un vot in AGA;
· Fiecare pachet de 100 actiuni SIF, detinut intre cota de 0,1% din capitalul social si cota de 0,5% din capitalul social inclusiv, da dreptul la un vot in AGA;
· Fiecare pachet de 1.000 de actiuni detinut intre cota de 0,5% din capitalul social si cota de 1% din capitalul social inclusiv, da dreptul la un vot in AGA.