Mark. E Feinberg, prin studiile făcute, susține că rolul de părinte este implicit în două categorii de relații: cea de coparenting, care vizează interacțiunea și abordarea părinților cu privire la creșterea și dezvoltarea copilului, diferită de relația de parenting − interacțiunea directă a părintelui cu fiecare dintre copiii săi.
Când părinții divorțează sau se separă, le poate fi dificil să mențină o relație civilă de dragul propriilor copii. Cu toate acestea, co-parentingul sănătos, sau parentingul în comun, oferă copiilor un sentiment de stabilitate. Această stabilitate este esențială pentru bunăstarea lor. ”Conflictul dintre părinți înainte de divorț îi afectează și pe copii în mod negativ, în timp ce conflictul post-divorț are o influență puternică asupra adaptării copiilor”, conform lui Robert Hughes Jr., profesor și șef al Departamentului de Dezvoltare Umană și Comunitară din Colegiul ACES din cadrul Colegiului ACES, Universitatea din Illinois.
Co-parentingul necesită comunicare și cooperare pentru a avea succes. Deși poate fi o provocare, există modalități de a face co-parentingul să funcționeze pentru toți cei implicați. Cu puțin efort, părinții divorțați și separați pot lucra pentru a-și pune deoparte diferențele și pentru a le oferi copiilor mediul de care au nevoie pentru a se dezvolta.
La ce se referă de fapt co-parentingul?
Co-parentingul face referice de obicei la împărțirea responsabilităților în ceea ce privește proprii copii de către ambii părinți. Despărțirea părinților este întotdeauna percepută de către copil ca fiind un eveniment traumatic și de aceea este extrem de important modul în care părinții vor reuși să păstreze în limite cât mai normale dinamica relațională. Copilul poate experimenta tulburări emoționale atunci când părinții divorțează sau se separă. Co-parentingul poate ajuta la minimizarea efectelor separării. Aceasta presupune menținerea unei comunicări pozitive cu toate părțile implicate.
Există diferite aranjamente de co-parenting, dar cele mai multe ar trebui să implice ambii părinți să lucreze împreună pentru a decide bunăstarea copilului, educația și activitățile sociale.
Cercetările ne spun că acei copii cu părinți care fac co-parenting după o separare cresc la fel de bine ca și acei copii cu părinți care au avut căsătorii de succes. De fapt, ei se pot descurca chiar puțin mai bine în două măsuri: au mai multe șanse de a avea succes în carieră și au o rată mai mică a divorțurilor ca adulți.
Cercetările ne spun, de asemenea, că acei copii ai căror părinți care nu fac co-parenting și au vieți pline de conflicte, sunt mai predispuși să aibă probleme de sănătate mintală, să se angajeze în acte de delincvență, să consume de droguri și uneori pot ajunge chiar și la suicid. Totodată, au de două ori mai multe șanse să ajungă în divorțuri mai târziu în viața lor.
Beneficiile co-parentingului pentru copil
Studiile arată foarte clar faptul că orice copil poate dezvolta o serie de simptome psihologice, fizice și comportamentale atunci când este expus la conflicte parentale. De exemplu, atunci când părinții se confruntă, copilul se poate învinovăți și poate experimenta schimbări în emoțiile, comportamentul general sau comportamentul la școală. În plus, părinții care se confruntă pot intra mai mult în conflict cu copiii lor, afectând relațiile părinte-copil. Co-parentingul cooperant ajută la evitarea acestor probleme.
Cum acționează co-parentingul asupra copilului?
- ajută la scăderea nivelului de stres și anxietate al copilului
- ajută la reducerea conflictelor dintre părinți, conflicte care au un impact negativ asupra copilului
- oferă stabilitate și predictibilitate copilului
- ajută copilul să înțeleagă că orice neînțelegere pe care o trăiesc cei din jurul său poate ajunge să fie integrată într-un mod pozitiv
- capătă un sentiment critic de securitate și siguranță atunci când au o rutină consecventă sau un set de reguli de respectat
- copilul învață să creeze în mod proactiv vieți bune, mai degrabă decât să facă față celor ”putrede”
- copilul care își vede părinții respectându-se și prețuindu-se unii pe alții are o stimă de sine mai mare
- privind părinții comunicând și cooperând cu respect îl învață pe copil abilități sociale pozitive pe care le poate folosi pentru tot restul vieții
- copilul are relații mult mai bune cu ambii părinți
- menținerea copilului „în afara mijlocului” conflictelor îl ajută să se descurce mai bine în afara familiei
- familia rămâne o arenă de siguranță și confort, în loc de stres, permițând copilului să crească și să exploreze lumea cu mai multă încredere
- co-parentingul va face viața mai ușoară tuturor celorlalți din viața copilului, cum ar fi profesorii, antrenorii, familia extinsă și prietenii
- copilul învață să rezolve neînțelegerile într-un mod sănătos și eficient, o abilitate care îi va fi de folos ca adult
- copilul învață ce să facă atunci când doi oameni cred că au „dreptate”, dar nu sunt de acord.
Cum facem co-parenting să fie eficient?
- Un factor esențial pentru co-parenting eficient este asigurarea faptului că nevoile emoționale și fizice ale copilului sunt întotdeauna pe primul loc. Aceasta ar trebui să rămână o prioritate, indiferent de ce simt părinții unul față de celălalt.
- Părinții trebuie să recunoască faptul că acest proces al co-parentingului poate fi uneori o provocare, mai ales când trăiesc vieți separate în case diferite. Alți factori, cum ar fi distanța dintre case, pot face mai dificil co-parentingul.
- Comunicarea este cheia procesului de co-parenting. Părinții trebuie să depună toate eforturile să se asculte unii pe alții și să vorbească numai despre copilul lor. Chiar dacă situația este stresantă, părinții trebuie să se asigure că vorbesc într-o manieră fără vină, plângeri și sarcasm. Una dintre fațetele comunicării clare este capacitatea de a rămâne la subiect fără a vă abate în afara subiectului. Cu cât comunicați mai mult cu fostul partener, cu atât veți reuși să o faceți mai bine. De-a lungul timpului, asta înseamnă că veți putea vorbi despre programul de bal al fiului vostru sau despre petrecerile de pijama ale fiicei voastre, fără însă a aduce în discuție durerile din trecut.
- Părinții trebuie să dezvolte împreună un set de reguli pentru ca propriul copil să le respecte, indiferent de casa în care se află. Când părinții sunt de acord cu aceste reguli, trebuie să le respecte și să nu încerce să le încalce doar pentru a-l submina pe celălalt părinte.
- Părinții ar trebui să-și amintească faptul că un co-parenting eficient are beneficii considerabile și ajută la asigurarea unui mediu consistent și stabil pentru ca al lor copil să se dezvolte armonios, fizic și emoțional.
- Deși ar putea fi cel mai ușor să vă feriți de fostul partener și să evitați complet contactul, vor exista multe conversații importante pe care va trebui să le aveți de-a lungul vieții copilului vostru. Este mai ușor dacă puteți rezolva aceste probleme ca o echipă.
- Stabiliți consistența. „Dar mama mă lasă să beau lapte de ciocolată înainte de culcare!” „Dar tata mă lasă să stau afară după 11:00 cu prietenii mei!” Părinții divorțați aud comparații tot timpul. Nu este ușor să fiți prins împotriva fostului partener, mai ales dacă jucați jocul nesfârșit și obositor de a încerca să vă „învingeți” unul pe celălalt. De la orele de culcare și deciziile dietetice până la cercurile de prieteni și alegerile din plan social, există o mulțime de reguli importante pe care va trebui să le stabiliți pe măsură ce copilul vostru crește și este cel mai înțelept să le stabiliți împreună.
- Nu mai folosiți copilul ca mesageri. Ar putea fi tentant să vă transformați copilul în mesageri, cerându-i să transmită mesaje fostului partener astfel încât să nu fiți nevoiți să abordați singuri conversația respectivă. Cu toate acestea, rețineți că, deși această opțiune ar putea fi convenabilă pentru voi, este, de asemenea, incredibil de nesănătoasă pentru copil. Dacă se simte chiar puțin prins la mijloc, în timp, acest lucru îl poate face să se simtă ”rupt” între ambii părinți, ceea ce le poate afecta identitatea, stima de sine, încrederea și nu numai.
Co-parentingul presupune implicare, asumare, conștientizare, capacitatea de a vedea dincolo de propriile răni, poate. Procesul este unul provocator, fără limită de timp și presupune o întreagă paletă de resurse emoționale pe care trebuie să le dețineți pentru a reuși să faceți față acelor momente de rătăcire și greutate pe care este posibil să le resimțiți. Psihoterapia individuală sau chiar și cea de familie ajută enorm în clarificarea acelor aspecte care fac umbră asupra direcției spre care este important să vă îndreptați pentru propriul confort psiho-emoțional, dar pentru cel al propriului copil.