“Există în acest moment în Coaliţie consensul pe comasarea alegerilor din anul 2012. Data alegerilor urmează a fi stabilită cu ochii pe dispoziţiile constituţionale care stabilesc finalul mandatului Parlamentului. Urmează ca modificările legislative care vor pune în practică această decizie politică să fie operate în cel mai scurt timp. PDL, în acest context, a decis să propună partenerilor de coaliţie interdicţia candidaturii la două funcţii alese uninominal”, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu.
El a explicată că, prin comasarea alegerilor, se realizează o economie de 30 de milioane de euro, într-un context bugetar auster.
În plus, PDL a reuşit să-şi convingă partenerii de coaliţie de necesitatea schimbării sistemului electoral, astfel încât alegerea senatorilor se va face doar uninominal.
“La alegerile din 2012, fiecare colegiu va fi reprezentat în Parlament de acel candidat care va lua cel mai mare număr de voturi. Punct. Nu va exista un sistem de compensare care să altereze votul popular. Sistemul de compensare pe care a trebuit să-l acceptăm ca urmare a cererii insistente a colegilor de la UDMR este un sistem de listă naţională”, a explicat Sever Voinescu.
El a adăugat că sistemul este unul cumva similar cu cel german şi proporţia de reprezentare în Parlament va fi două-treimi din numărul deputaţilor care vor veni din colegii şi o treime de pe lista naţională.
“În ceea ce priveşte senatorii, aşa cum e lesne de bănuit, dat fiindcă judeţele vor fi practic împărţite în două, vom avea candidaţi uninominali şi la Senat se va merge evident fără posibilitatea vreunei compensări”, a precizat Voinescu.
Coaliţia a decis comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare
14 noiembrie 2011, 15:45
Ultima modificare în 14 noiembrie 2011, 17:45
Coaliţia de guvernare a decis luni comasarea alegerilor de anul viitor, considerând că în acest fel se fac economii de 30 milioane euro. Cel mai probabil alegerile vor avea loc în noiembrie 2012.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Jumătate din populația Italiei este în favoarea lui Monti la șefia guvernului
- Președintele Chinei: O creştere a yuanului nu ar soluţiona problemele SUA
- Criza europeană văzută prin ochii unui copil de 11 ani
- Silvio Berlusconi a demisionat în huiduielile italienilor
- Criza italiană: etapele declinului guvernului Berlusconi
- Mario Monti l-ar putea înlocui pe Berlusconi la șefia guvernului italian VIDEO
- Cum ajungi falit dupa ce ai fost cel mai bogat om din țară. A fost nevoie de numai doi ani
- Germania doreşte o apropiere de Rusia
- Vezi ce planuri au guvernanţii cu pensiile, salariile şi datoria publică
- Consultanţii IBM sprijină oraşul Bucureşti pentru a deveni un oraş inteligent