Coaliția taie în carne vie! Cheltuielile statului trebuie reduse cu 10% (SURSE)

Sursă: Inquam Photos / Octav Ganea

Coaliția taie în carne vie! Surse politice au scos la iveală faptul că actuala coaliție de guvernare prevedere tăieri de cheltuieli la rectificarea bugetară care va avea loc în luna august.

Coaliția taie în carne vie! Cheltuielile trebuie reduse cu 10%. Au anunțat acum (SURSE)

Coaliția de guvernare a avut, marți, la Palatul Victoria, o ședință în care s-a căzut de acord cu privire la tăierea a zece procente de la toate ministerele. Scăderea fondurilor va avea lor la rectificarea bugetară din luna august, ea având ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, spun surse politice apropiate acestei chestiuni pentru Știrile Pro TV.

Este de menționat că tăierile de 10% fac referire la cheltuielile cu bunuri și servicii, nu la cheltuielile din salarii sau investiții.

Cu toate că s-a ajuns la un consens în ceea ce privește rectificarea bugetară care va avea loc luna viitoare, sursele anterior menționate mai spun că la nivelul coaliției există încă discuții tehnice în acest sens.

Kelemen Hunor a anunțat deja că rectificarea bugetară va avea loc în august

În cursul săptămânii trecute, vicepremierul Kelemen Hunor a oferit un interviu pentru B1, în cadrul căruia a precizat că rectificarea bugetară ar putea avea loc în august, pe la începutul lunii.

”La rectificare veţi vedea o restrângere a cheltuielilor în zona bunuri şi servicii cu vreo 20% din start. Am început discuţiile, se pregătește rectificarea, va fi în august, undeva la începutul lunii august, şi veţi avea şi această ştire, când vom ajunge acolo, se va reduce cheltuiala”, a afirmat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor nu este de acord cu reducerile de personal

De asemenea, acesta a mai transmis că nu este de acord cu reduceri de personal, mai ales din administrația locală şi centrală şi totodată că trebuie investit în educație, sănătate şi alte domenii importante.

„Noi deja am oprit angajările până anul viitor. Şi din ceea ce văd eu sunt zonele care sunt prost plătite în continuare – cultura, educaţia, inclusiv cercetarea. Vorbesc de ministere, de zona centrală şi nu numai, şi sunt zone „subpopulate” – se vede acum cum migrează oamenii dintr-un minister într-un alt minister, şi nu atragem de pe piaţă oameni specialişti pentru PNRR, pentru programele operaţionale din perioada de programare care începe anul viitor. (…)

Dacă pe teren lung nu reuşim să rezolvăm ceva, vom avea probleme, un exemplu fiind educaţia. Nu se poate să nu investeşti în educaţie, să nu investeşti în profesori, să nu investeşti în infrastructură mult mai mult decât am făcut până acum.

Eu nu sunt de acord, şi n-aş fi de acord să începem reducerile de personal în acest moment în administraţia centrală şi în administraţia locală. Am făcut în 2010, în 2011. (…) S-ar putea să găsim anumite sectoare unde este nevoie de foarte mulţi oameni, de exemplu în sănătate”, a explicat președintele UDMR.