Cocktail Holidays a ajuns la afaceri de 15 mil. euro și anunță noi destinații

Turoperatorul Cocktail Holidays a ajuns la afaceri de peste 15 milioane de euro, anul trecut, în creștere ușoară față de 2014. În tot acest timp, numărul turiștilor a fost de 20.000, cei mai mulți preferând Grecia, Spania şi Turcia.

Așadar, în ciuda dificultăţilor din 2015, Grecia a fost destinaţia anului în vânzările agenției, pachetul mediu cu toate taxele incluse, în acest caz, fiind de 480 de euro.

Potrivit datelor agenției, pachetele pe charter pentru Split Croaţia, Algarve Portugalia şi Lefkada Grecia sunt noutăţile anului 2016.  

 “Mizăm anul acesta pe trei destinaţii noi, pe charter, în care unii turişti au ajuns până acum cu maşina. Pe lângă alternativa transportului rapid, cu avionul, în parteneriate pe care le avem cu companii româneşti, le oferim şi opţiuni de cazare în hoteluri aflate în apropierea plajelor. Ne aşteptăm ca Algarve, Split şi Lefkada să fie preferate de turiştii pe care teama de atentate teroriste îi ţine departe de unele destinaţii, dar şi de cei atraşi mereu de ceva nou”, declară Adriana Goicea, director general Cocktail Holidays.