Cei 33 de furnizori licenţiaţi de gaze din România trebuie să se conformeze unei serii de condiţii minime garantate pentru furnizarea serviciilor către consumatori, în caz contrar fiind obligaţi să plătească penalităţi.
Liberalizarea totală a pieţei gazelor naturale pentru consumatorii non-casnici, de la 1 ianuarie 2007, ar trebui să determine furnizorii autorizaţi de gaze naturale să caute soluţii pentru a păstra fiecare client. Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), consumatorii non-casnici pot opta pentru furnizorul ale cărui servicii le consideră cele mai avantajoase. Deocamdată, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre consumatorii casnici. Pentru aceştia, momentul liberalizării pieţei este 1 iulie anul acesta, iar de atunci fiecare îşi va putea alege ce furnizor va dori. În prezent, există 2,2 milioane de consumatori casnici, preţurile fiind stabilite de către ANRGN, în funcţie de mai multe costuri, inclusiv cele prezentate de distribuitori. Se estimează că abia peste trei-patru ani va exista un număr semnificativ de consumatori casnici care vor alege să îşi schimbe furnizorul.
Recent, ANRGN a impus tuturor transportatorilor şi distribuitorilor autorizaţi de gaze naturale o serie de condiţii care să garanteze un standard minim al serviciului furnizat către clienţi. Nerespectarea acestor norme va atrage după sine plata unor penalităţi. De exemplu, presupunând că furnizorul căruia i-aţi adresat o cerere de racordare la reţea nu v-a răspuns la solicitare în termenul legal de 30 de zile, atunci compania de gaze va fi obligată să plătească despăgubiri de 30 de lei pentru nerespectarea termenului de răspuns la cerere, precum şi zece lei pentru fiecare zi de întârziere.
Şi pentru întreruperile neplanificate în furnizarea gazelor naturale companiile de distribuţie vor fi bune de plată. Astfel, dacă se estimează că întreruperea va dura mai mult de 24 de ore şi vor fi afectaţi până la 100 de consumatori, furnizorul trebuie să notifice în scris fiecare client, în termen de 12 ore de la data constatării întreruperii. În caz contrar, va plăti fiecărui consumator afectat câte 20 de lei pentru fiecare 12 ore de întârziere. Cum se va face plata? Direct de la ghişeul companiei de distribuţie, după cum susţin oficialii ANRGN. „De la anul, plata se va face direct, dinspre distribuitor către consumator, fără nici o cerere din partea consumatorului. În situaţia în care un client consideră că a fost prejudiciat, dar nu a primit sumele compensatorii, poate face o plângere către conducerea companiei, iar în cazul unui refuz nejustificat din partea distribuitorului, consumatorul se poate adresa Autorităţii, pentru investigarea cazului“, explică Gabriel Sîrbu, directorul general al Departamentului Preţuri, Tarife, Reglementări Comerciale şi Protecţia Consumatorului din cadrul ANRGN.
Oficialii instituţiei au stabilit şi un al doilea set de condiţii, mai generale, ce trebuie îndeplinite de către fiecare furnizor de gaze şi care se aplică în cazul afectării unui număr mai mare de 100 de clienţi. De exemplu, distribuitorul trebuie să comunice către cel puţin 95% din consumatorii racordaţi la reţea date cu privire la întreruperea furnizării gazelor. Dacă distribuitorul nu reuşeşte să atingă acel procent, atunci este sancţionată prin reducerea veniturilor, în funcţie de gradul de nerealizare a acestor indicatori. „Sumele colectate se duc tot la consumator, dar de această dată, sub forma unor reduceri de tarife. Practic, o factură redusă pentru client“, afirmă directorul general al Departamentului Preţuri şi Tarife din cadrul ANRGN.
Dar cum s-au pregătit distribuitorii pentru aceste noi reguli? Potrivit Vivianei Zimbilschi, şeful Departamentului de Comunicare Externă la Distrigaz Sud, a fost creat un departament special în cadrul companiei care va răspunde tuturor solicitărilor clienţilor. Reprezentanţii Autorităţii susţin că a fost nevoie de aceste reguli în favoarea consumatorilor dintr-un motiv evident, constatat în ultima perioadă în piaţă: reducerea calităţii serviciilor şi, implicit, a costurilor, în favoarea profitului.
Despăgubiri versus profit
«În lipsa criteriilor de performanţă garantate, majorarea profitului distribuitorilor s-ar face pe calea cea mai simplă: scăderea calităţii serviciului către consumatori, prin reducerea costurilor.»
Gabriel Sîrbu, directorul general al Departamentului Preţuri şi Tarife din cadrul ANRGN