Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 24 de judeţe, total sau parţial, inclusiv în Municipiul Bucureşti, valabilă duminică şi luni.
Potrivit ANM, valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul, centrul Moldovei, iar duminică, 18 iulie, şi în nordul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menţine accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Meteorologii avertizează că disconfortul termic va fi ridicat şi în restul teritoriului, duminică local, iar luni izolat.
ANM: Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică un Cod galben de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată în 11 judeţe, unele afectate total, iar altele parţial, atenţionarea fiind valabilă până luni dimineaţa.
Potrivit meteorologilor, în perioada 18 iulie, ora 15:00 – 19 iulie, ora 6:00, în zona Carpaţilor Orientali, nordul Moldovei, apoi şi în Banat şi local în Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi, pe alocuri, grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 45 litri/mp.
Judeţele avertizate total de meteorologi sunt: Suceava, Botoşani, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, iar parţial, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita.