Judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin se vor afla sâmbătă sub Cod Portocaliu de caniculă, iar 14 judeţe ale ţării, inclusiv Capitala, vor fi sub Cod Galben.
Potrivit avertizării emise Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în cele 5 judeţe din vestul ţării aflate sub Codul portocaliu de caniculă vor fi temperaturi maxime în jurul valorii de 37 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Tot sâmbătă, în Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia, vestul Transilvaniei şi sudul Munteniei vremea se va menţine caniculară, cu temperaturi maxime ce vor atinge frecvent 35 – 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Judeţele vizate de Codul Galben sunt: Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti.
ANM precizează că avertizarea emisă va fi actualizată în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.AGERPRES