Cod Galben de ceață densă în 17 județe
Astăzi, 24 noiembrie 2022, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe atenţionări nowcasting de tip Cod Galben de ceaţă densă şi vizibilitate redusă în 17 judeţe.
Până la ora 9:00, ceaţa va persista în zona depresionară a județului Covasna. Până la ora 10:00, în Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman și zona joasă a județelor Argeş, Prahova, Buzău și Dâmboviţa se va semnala, local, ceaţă care va reduce vizibilitatea sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.
În rândurile următoare, aveți județele care sunt afectate de Codul Galben de ceață densă:
județul Botoşani: Hudești, Coțușca, Rădăuți-Prut, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Prăjeni, Darabani, Viișoara, Mitoc, Adășeni
județul Neamţ: zona joasă
județul Vrancea: zona joasă
județul Iaşi: Iași, Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Podu Iloaiei, Ciurea, Cotnari, Țibănești, Scobinți, Lespezi, Hălăucești, Tătăruși, Miroslava, Lețcani, Țibana, Ruginoasa, Stolniceni-Prăjescu, Valea Seacă, Popricani, Voinești, Șipote, Erbiceni, Miroslovești, Moțca, Vânători, Bălțați, Ceplenița, Vlădeni, Dumești, Strunga, Ion Neculce, Mironeasa, Sinești, Valea Lupului, Todirești, Mogoșești, Focuri, Cristești, Butea, Mogoșești-Siret, Sirețel, Popești, Lungani, Oțeleni, Mircești, Brăești, Țigănăși, Rediu, Gropnița, Plugari, Horlești, Tansa, Coarnele Caprei, Bârnova, Alexandru I. Cuza, Grajduri, Movileni, Balș, Șcheia, Heleșteni, Aroneanu, Hărmănești, Românești, Fântânele, Costești, Mădârjac, Cucuteni;
județul Braşov: zona depresionară și zona joasă
județul Harghita: zona depresionară.
Circulația de pe autostrăzi și drumuri naționale NU a fost oprită din cauza ceții
În această dimineață, Infotrafic – Poliția Română a anunțat că nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza condițiilor meteo.
Ninge ușor și se circulă în condiții de iarnă pe DN 67C, pe tronsonul Novaci-Rânca, județul Gorj, fără a fi impuse restricții de circulație.
Este semnalată ceață, vizibilitatea fiind afectată sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe șosele din județele Brașov, Covasna și Harghita, precum și în zona Capitalei și județul Ilfov.
Se circulă în condiții de ceață densă și pe autostrăzile A1 București-Pitești, cu vizibilitate sub 200 de metri, între kilometrii 11-64, respectiv sub 100 de metri, pe tronsonul kilometric 64-106, precum și pe toată autostrada A3 București-Ploiești, în general cu vizibilitate sub 100 de metri.
Pe autostrăzile A2 București-Constanța și A4 Ovidiu-Agigea, circulația se desfășoară pe un carosabil uscat, fără precipitații, cu vizibilitate bună și valori de trafic scăzute.