Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţă, o atenţionare Cod Galben de ploi abundente şi disconfort termic în 12 judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, valabilă de luni după-amiază până marţi dimineaţă.
Judeţele care vor intra sub Cod Galben sunt Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Arad, Alba, Bihor, Cluj, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş.
În intervalul 20 iunie, ora 14,00 – 21 iunie, ora 11,00, în Banat, Crişana, Maramureş, precum şi în vestul Transilvaniei şi al Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 50 l/mp. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi la intensitate mai redusă. Potrivit meteorologilor, citați de Agerpres, din după-amiaza zilei de luni, 20 iunie, în sudul, estul şi local în centrul ţării disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.