Codul galben de vreme geroasă, valabil în toate regiunile ţării, este în vigoare până duminică, temperaturile minime încadrându-se între -25 şi -15 grade, cele maxime fiind tot negative. De asemenea, pentru Tulcea şi Constanţa codul portocaliu de vânt puternic expiră în această seară la orele 22.00.
În Bucureşti, din cauza atenţionării meteorologice de viscol urmat de ger, circulaţia rutieră în zona Prelungirea Berceni – linia de Centură a Capitalei va fi blocată în noaptea de miercuri spre joi, între orele 1.00 şi 5.00. "Zona Prelungirea Berceni este în câmp deschis, existând riscul ca toată cantitatea de zăpadă acumulată pe marginea acestei căi rutiere, pe porţiunea de doi kilometri până la linia de Centură a Capitalei, să fie spulberată şi împrăştiată pe carosabil. Întrucât este intens tranzitată de vehicule de transport marfă de mare tonaj, zona trebuie degajată, iar zăpada care pe alocuri, atinge chiar şi cinci metri înălţime va fi încărcată de către lucrătorii REBU SA", se arată în comunicatul Primăriei sectorului 4.
De asemenea, din cauza poleiului şi a viscolului, următoarele artere rutiere rămân închise circulaţiei:
– Autostrada A2 pe segmentul Bucureşti – Feteşti;
– DN Centura Bucureşti – tronsonul sudic, între Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti şi DN3 Bucureşti – Lehliu;
– judeţul Bacău – DN11A Oneşti – Adjud;
– judeţul Brăila – DN2B Vizireni – Brăila – Galaţi;
DN21 Brăila – Bărăganu;
DN22B Brăila – Galaţi;
DN22 Brăila – Grădiştea;
DN23 Brăila – Olăneasca;
– judeţul Buzău – DN2 Urziceni – Buzău – Râmnicu Sărat;
DN1B Buzău – Ploieşti;
DN2B Buzău – Brăila;
DN2C Costeşti – Padina;
DN22 Râmnicu Sărat – Brăila;
– judeţul Călăraşi – DN3 Călăraşi – Belciugatele;
DN3A Lehliu Gară – Feteşti;
DN3B Călăraşi – Feteşti;
DN4 Olteniţa – Bucureşti;
DN21 Călăraşi – Slobozia;
DN31 Călăraşi – Olteniţa;
DN41 Olteniţa – Căscioarele;
– judeţul Covasna – DN2D Ojdula – Tulnici;
– judeţul Galaţi – DN24D Galaţi – Bârlad;
DN24 Tecuci – Tişiţa – Berheci – Priponeşti;
– judeţul Giurgiu – DN5A Mironeşti – Teiuş;
DN5B Giurgiu – Ghimpaţi;
DN5 Vama Giurgiu – Bucureşti;
DN41 Daia – Olteniţa;
DN5C Giurgiu – Pietroşani;
DN61 Ghimpaţi – DJ601;
– judeţul Ialomiţa – DN1D limita jud. Prahova – Jilavele;
DN2 Lilieci – Cotorca;
DN2A Urziceni – Giurgeni;
DN2C limita jud. Buzău – Slobozia;
DN3A limita jud. Călăraşi – Feteşti;
DN3B limita jud. Călăraşi – Vlădeni;
DN21A Tăndărei – Bărăganu;
– judeţul Prahova – DN1D Albeşti Paleologu – Urziceni
DN1B Mizil – Buzău
– judeţul Teleorman –DN65A Roşiori de Vede – Turnu Măgurele;
DN65E Urluiu – Broşteanca;
DN51A Zimnicea – Piatra;
– judeţul Vaslui – DN11A Bârlad – Iveşti;
DN26 Murgeni – limita jud. Galaţi;
DN24D Griviţa – limita jud. Galaţi;
DN24A Murgeni – Huşi;
– judeţul Vrancea – DN2M Focşani – Odobeşti;
DN2N Bogza – Dumbrăveni – Jitia;
DN23A Milcovu – Gologanu – Ciorăşti;
DN2R Jitia – Vintileasca;
DN2 limita jud. Buzău – limita jud. Bacău;
DN23 Focşani – limita jud. Brăila;
DN24 Tişiţa – Tecuci;
DN2D Focşani – Tulnici – limita jud. Covasna;
DN2L Tişiţa – Satu Nou – Panciu;
DN11A Oneşti – limita jud. Vaslui.
În total, sunt 54 de tronsoane cu traficul rutier întrerupt, pe 36 de drumuri naţionale, la care se adaugă Autostrada A2 Bucureşti – Feteşti.
Drumurile naţionale pe care există mai multe segmente cu circulaţia auto întreruptă sunt următoarele:
• DN11 – în judeţele Bacău, Vaslui şi Vrancea;
• DN2B – în judeţele Brăila, Buzău şi Galaţi;
• DN21 – în judeţele Brăila şi Călăraşi;
• DN22 – în judeţele Brăila şi Buzău;
• DN23 – în judeţele Brăila şi Vrancea;
• DN2 – în judeţele Buzău, Ialomiţa şi Vrancea;
• DN2C – în judeţele Buzău şi Ialomiţa;
• DN3A – în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa;
• DN3B – în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa;
• DN41 – în judeţele Călăraşi şi Giurgiu;
• DN2D – în judeţele Covasna şi Vrancea;
• DN24D – în judeţele Galaţi şi Vaslui;
• DN24 – în judeţele Galaţi şi Vrancea;
• DN1B – în judeţele Buzău şi Prahova;
• DN1D – în judeţele Ialomiţa şi Prahova;
Precizăm, totodată, că sunt impuse restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale, astfel:
Restricţie pentru traficul greu peste 3,5 tone:
• judeţul Buzău – DN10 Buzău – Braşov;
• judeţul Covasna – DN10 Buzău – Întorsura Buzăului;
• Judeţul Ialomiţa – DN21 Brăila – limita jud. Călăraşi;
DN21A limita jud. Brăila – Bărăganu;
Restricţie pentru traficul greu peste 7,5 tone:
• judeţul Dâmboviţa – DN71 Moroieni – Sinaia;
• judeţul Giurgiu – DN6 Mihăileşti – Prunaru;
• judeţul Neamţ – DN2 Roman – Secuieni;
• judeţul Prahova – DN71 Sinaia – limita jud. Dâmboviţa.;
• judeţul Constanţa – DN39 Constanţa – Vama Veche;
DN38 Agigea Negru Vodă;
DN2A Constanţa – Vadu Oii;
DN22 Lumina – Mihai Viteazul;
DN22B Lumina – Săcele – Istria – Mihai Viteazul;
DN22C Murfatlar – Cernavodă;
DN3 Constanţa – Ostrov;