Mai multe cursuri de apă de pe raza judeţelor Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Olt se află sub avertizare Cod galben de inundaţii, până vineri la ora 18,00.
Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor /INHGA/, începând din 18 iunie, ora 19,00, şi până pe 20 iunie, ora 18,00, se instituie Cod Galben de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale în bazinele hidrografice mici din judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Olt.
De asemenea, în intervalul 18 iunie, ora 23,00 – 20 iunie, ora 18,00, se instituie Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş superior, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, Desnăţui (judeţul Dolj), afluenţii Oltului mijlociu şi inferior (judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Olt), Călmăţui, Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), afluenţii Argeşului inferior din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov) şi pe râurile mici din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).
INHGA precizează că, în funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, prognoza hidrologică va fi actualizată.
AGERPRES