ÎAstfel, î intervalul 19 aprilie, ora 22,00 – 20 aprilie, ora 22,00, în regiunile sudice, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, potrivit meteorologilor. În Oltenia, mare parte din Muntenia şi sudul Transilvaniei, vor fi ploi, mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri/metrul pătrat şi, izolat, 40 – 50 de litri/metrul pătrat. Viteza vântului va depăşi 60 – 65 kilometri/oră, mai ales în Oltenia, iar la munte va sufla tare, cu peste 70 – 80 kilometri/oră.
Judeţele afectate de Codul galben sunt: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Covasna, Braşov, Vrancea (jumătatea de vest), Buzău (jumătatea de vest). La acestea se adaugă Capitala.
În plus, meteorologii atrag atenţia că procesul de răcire va continua şi pe parcursul zilei de miercuri, 20 aprilie, vremea devenind răcoroasă pentru această dată. Astfel, în dimineţile zilelor de joi, 21 aprilie, şi vineri, 22 aprilie, se va produce brumă local în depresiunile intracarpatice şi Subcarpaţii Getici şi, izolat, în restul ţării.