Cod Penal 2024. Trebuie să returnezi portofelele găsite
Cod Penal 2024. În cazul în care găsești anumite bunuri pe jos trebuie să știi că nu le poți păstra, cu toate că tentația va fi mare. Legea din România prevede ca persoanele care găsesc astfel de lucruri să le returneze proprietarului în termen de 10 zile. Dacă nu pot da de proprietar, atunci aceste bunuri trebuie predate autorităților.
Cei care nu fac acest lucru se pot alege cu pedepse destul de aprige. Pe numele lor se va deschide un dosar penal. Persoanele aflate în această cauză pot fi pedepsite în două moduri.
Legea spune că fie vor primi pedeapsa cu închisoarea pentru o perioadă cuprinsă între o lună și trei luni, fie vor primi o amendă penală.
Pedepse pentru obiectele ajunse din greșeală la o altă persoană
Cod Penal 2024. Legiuitorii au luat în considerare mai multe scenarii atunci când au făcut această lege. Așadar, ea se aplică în diferite contexte.
De exemplu, în cazul în care ai primi un colet al unei alte persoane, vei fi pedepsit penal în cazul în care nu dai bunurile înapoi. Situația este similară pentru cei care primesc, din greșeală, o anumită sumă de bani.
Aceste persoane au la dispoziție zece zile pentru a returna produsele sau, în această cauză, banii.
Mai mult, dacă prejudiciatul ajunge la un sens comun cu cel care a găsit sau a primit produsul lui, atunci consecințele legale vor fi evitate.
Codul Penal explică pe îndelete aceste situații:
„Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține. Împăcarea înlătură răspunderea penală.”
În acest timp, și polițiștii au de respectat anumite cerințe. În primul rând, obiectele găsite de către oameni și aduse la secție trebuie ținute acolo timp de 6 luni.
Mai mult, ei trebuie să facă un anunț pe care să îl publice la secție, dar și pe site, în care să specifice despre ce obiect este vorba, cu scopul de a-l ajuta pe proprietarul acestuia să îl recupereze.
Totul se va trece în cazier
Cod Penal 2024. Legea le readuce aminte românilor că cei care se află într-o astfel de situație și primesc drept pedeapsă amenda penală, și aceasta va fi trecută în cazier.
Un alt aspect care merită luat în considerare este explicat în Codul Civil, fiind vorba despre însușirea acelor bunuri care nu au proprietar. Sau, mai ușor de ținut minte, bunuri fără stăpân.
Legea prevede că un român poate deveni proprietarul acestor lucruri numai prin metode legale.
„Posesorul unui lucru mobil care nu aparține nimănui devine proprietarul acestuia, prin ocupațiune, de la data intrării în posesie, însă numai dacă aceasta se face în condițiile legii.”