Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis suspendarea cursurilor, marţi, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Capitală.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul IŞMB, cursurile se vor relua, în program normal, miercuri, 27 martie, iar conţinuturile corespunzătoare zilei de marţi, 26 martie, se vor recupera, prin replanificare, până la sfârşitul anului şcolar.
Decizia a fost luată având în vedere avertizările şi atenţionările meteorologice cod galben şi cod portocaliu – caracterizate prin ninsori abundente, zăpadă puternic viscolită şi troienită, temperaturi scăzute – de la nivelul municipiului Bucureşti, în intervalul 25 – 26 martie şi recomandările Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române le recomandă şoferilor să evite deplasările pe drumurile din judeţele din partea de sud a ţării în condiţiile în care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două atenţionări cu cod galben şi o avertizare cu cod portocaliu de ninsori viscolite şi intensificări ale vântului începând de luni seara.
Evitaţi deplasările în zonele aflate sub cod galben şi portocaliu de ninsori
În cazul în care deplasările sunt strict necesare, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să se intereseze înainte de a pleca la drum în privinţa stării părţii carosabile a traseului pe care urmează să călătorească, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo-rutiere.
Începând de luni seara de la ora 20.00 şi până marţi la ora 4.00 este în vigoare o atenţionare meteo cu cod galben valabilă pentru zona Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei şi zona Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali unde vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări de peste 55-60 de kilometri la oră şi va viscoli ninsoarea.
De marţi dimineaţă de la ora 4.00 şi până la ora 14.00 va fi valabilă o altă avertizare meteo cu cod galben de ninsori şi vânt puternic pentru jumătatea de sud a ţării. În Lunca Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.
În acelaşi interval de timp marţi va fi în vigoare o avertizare meteo cu cod portocaliu de ninsori abundente în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov, nordul judeţelor Olt, Teleorman şi Giurgiu şi municipiul Bucureşti. În aceste zone va ninge local abundent, viteza vântului va depăşi la rafală 70 de kilometri la oră, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită.
În nordul şi centrul Moldovei, precum şi în Maramureş va ninge liniştit, dar se va depune strat nou de zăpadă.