Cod portocaliu de caniculă în România!

Cod portocaliu și galben de caniculă, anunță meteorologii ANM, care adaugă că acestea vor fi valabile în majoritatea județelor din România.

ANM a mai spus că avertizarea de tip cod portocaliu va fi valabilă pe 21 și 22 august. Astfel, căldura se va intensifica în județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Constanța, Ilfov și în municipiul București.

Temperaturile maxime vor fi de 37-39 de grace Celsius, în timp ce disconfortul termic va fi accentuat. De asemenea, indicele temperatură-umezeală va fi peste pragul critic de 80 de unități.

Cod galben de căldură în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a mai lansat și o avertizare de tip cod galben de căldură, care va fi valabilă tot în perioada 21-22 august.

Pe parcursul acestui interval de timp, un episod prelungit de temperaturi ridicate va persista în cea mai mare parte a țării – vor fi temperaturi ridicate în zonele joase și sporadic în zonele de deal și de podiș.

Se anticipează că nivelul de disconfort termic va fi ridicat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) peste pragul crucial de 80 de unități.

Intervalul de temperatură anticipat pentru maxime se va încadra între 33 și 37 de grade, în timp ce intervalul de temperatură estimat pentru minime se va situa între 17 și 24 de grade.

Valul de căldură este așteptat să continue în majoritatea regiunilor din întreaga țară pe durata săptămânii.

cod galben, cod portocaliu romania(1)
SURSA FOTO: ANM

Vreme insuportabil de caldă

Potrivit ANM, între 21 și 28 august, temperaturile vor fi mai ridicate decât media, cu maxime ce vor depăși în mod obișnuit 35 de grade Celsius în sudul și sud-estul țării. Cu excepția zonelor montane și submontane, unde vor fi averse și furtuni dispersate, precipitațiile vor fi minime în cea mai mare parte a țării.

Singura noastră șansă de a avea parte de câteva zile cu un soare mai domol sunt la finalul lunii. Minimele vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade Celsius, iar maximele se vor situa între 25 și 35 de grade Celsius. În nord-vestul și centrul țării, cerul va fi neregulat, cu înnorări de scurtă durată și ploi slabe. Se așteaptă vânt slab până la moderat.