Cod portocaliu de viscol și ninsori. ANM anunță și ploi în 13 județe din România. Se schimbă vremea. După săptămâni întregi de timp frumos, iarna pare că își intră în drepturi. S-a emis un cod portocaliu de vreme rea și s-a declanșat o alertă meteo ANM.
Cod portocaliu de viscol și ninsori. ANM anunță și ploi în 13 județe din România
România a avut parte de o vreme de primăvară la debutul anului 2021. Deși ne pregăteam de o iarnă grea, până acum am avut parte de un timp frumos. Totuși, acesta nu va mai dura prea mult. Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod portocaliu de viscol puternic și ninsori abundente în Carpații Meridionali, la peste 1.700 de metri, iar în restul țării va fi cod galben de ploi.
Vine iarna în România
Cei de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), anunță că pe crestele Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80 – 110 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada și determinând scăderea vizibilității sub 50 de metri. Astfel, se vor afla sub Cod portocaliu judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj (zona de munte).
Cod portocaliu de viscol și ninsori. ANM anunță și ploi în 13 județe din România
Avertizarea cod portocaliu intră în vigoare luni la ora 18.00 și este valabilă până marți, la ora 8.00. În Carpații Orientali și Meridionali va continua să ningă și pe parcursul zilei de marți, dar în general slab cantitativ.
Cod galben de ploi în toată țara
De la ora 14.00 este în vigoare și un cod galben de ploi în toată țara, iar în vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei și sudul Banatului se vor acumula cantități de apă care vor depăși local 25 – 35 l/mp și izolat 40 – 60 l/mp. Se vor afla sub Cod galben judeţele Covasna, Buzău, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Alba, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Caraş-Severin.
La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60 – 80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.
Cod portocaliu de viscol și ninsori. ANM anunță și ploi în 13 județe din România
Intensificări ale vântului vor fi și în Carpații Orientali, cu rafale de 60 – 80 km/h, precum și, local și temporar, în sudul, estul și centrul țării, cu viteze de 45 – 55 km/h. Codul galben este în vigoare până marți, la ora 8.00.