Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două coduri galbene și unul portocaliu vizând întreaga suprafață a țării, care va fi afectată de vânturi puternice și precipitații. Iar în zona de munte va fi viscol și va ninge.
Cea mai mare parte a țării intră de dumincă sub o atenţionare cod galben privind intensificări ale vântului. Iar pentru zona de munte meteorologii au emis un cod portocaliu de vânt puternic şi temporar viscol. Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie – ANM a emis o atenţionare Cod galben, valabilă duminică, între orele 6.00 şi 18.00, când în zona de munte vor fi intensificări ale vântului.
”În intervalul menţionat vântul va avea intensificări la munte, iar la altitudini de peste 1.500 m rafalele vor atinge 80…90 kilometri pe oră. În a doua parte a zilei, în nordul Carpaţilor Orientali va ninge viscolit”, precizează ANM. În plus, intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50-55 kilometri pe oră, vor fi şi în nord-vestul ţării.
Codul galben se extinde pentru toată țara
Trebuie menționat faptul că atenţionarea vizează 27 de judeţe. O altă atenţionare cod galben va fi valabilă de duminică, de la ora 18.00, până luni, la ora 18.00, când intensificări ale vântului vor fi în 41 de judeţe.
”Din seara zilei de duminică, 23 februarie, vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a ţării. La munte vor fi rafale de 80…100 kilometri pe oră, iar în Transilvania, Moldova, Maramureş şi nordul Crişanei viteza vântului va atinge 65…80 kilometri pe oră şi pe arii restrânse 85…90 kilometri pe oră. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare, în special pe parcursul zilei de luni (24 februarie), cu viteze în general de 55…70 kilometri pe oră”, spun meteorologii.
Viscol la munte
În aceeaşi perioadă, vor fi precipitaţii pe arii extinse şi în general moderate cantitativ în regiunile nordice şi centrale unde vor fi mai ales ploi, iar la munte, cu precădere la altitudini mari, treptat vor predomina ninsorile. Meteorologii au emis şi o atenţionare cod portocaliu, de duminică, de la ora 20.00, până luni, la ora 18.00, când în zona montană vor fi intensificări susţinute ale vântului, temporar viscol şi vizibilitate redusă
”În intervalul menţionat, în zona montană vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 110…130 kilometri pe oră. Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpaţii Orientali, apoi şi în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1.600 m”, atrage atenția ANM. Avertizarea cod portocaliu vizează 27 de judeţe.