Execuția bugetară la mijlocul anului 2017 ne dă frisoane reci pe șira spinării. Veniturile statului au crescut, dar mult mai puțin decât era prevăzut. Cheltuielile, în schimb, au avansat mai mult decât proiecția guvernului, iar deficitul a ajuns la cota de alarmă.
Era destul de evident că acest lucru se va întâmpla, indiferent de cum ar fi fost sucite și învârtite cifrele ca să dea bine în comunicatele oficiale. Pur și simplu, atunci când tragem linie, va trebui să fim atenți la o singură cifră: cât înseamnă diferența dintre venituri și cheltuieli. Metoda „modernă” de a gestiona un buget menținându-l în permanență pe deficit funcționează numai în condițiile în care există creșteri permanente, solide și sustenabile. Altfel spus, dacă impactul plății unor datorii, plus dobânzile aferente, este mai mic decât efectul neangajării cheltuielilor respective. Dacă ne cumpărăm mașină nouă și ne facem șoferi la Uber Select, există șansa ca banii care ne rămân la dispoziție după plata ratelor, dobânzilor și asigurărilor să fie mai mulți decât produceam înainte din taximetrie, pe un vechi Logan din care aproape curgeau tablele. În acest caz, faptul că am cheltuit mai mult ne ajută să trăim mai bine. Dacă, însă, îi mărim unui copilul „alocația” fiindcă a intrat la facultate, plătim mai mult pentru medicamentele părinților pensionari și dăm o mică petrecere ca să se bucure toată familia, aceste cheltuieli nu ne vor ajuta prea mult. Tot cu Loganul vechi rămânem, iar acela va trebui reparat din ce în ce mai des. Am creat, astfel, fundamentul unor creșteri viitoare de cheltuieli care sunt iminente, în timp ce ne-am lipsit de orice șansă de creștere a veniturilor.
Cam asta este situația „șoferilor” României de la ora actuală. Prea ocupați cu pomenile de care să se bucure familioanele lor, de la rubedeniile angajate pe bani mulți la stat, până la membrii cei mai de jos ai familiei extinse, politice, dăncilienii ne condamnă pe toți la un viitor în continuă degradare. Dacă nu se întâmplă vreo minune, economia românească nu mai are potențial să evolueze. Costul cu forța de muncă și-a pierdut competitivitatea, lucrătorii calificați au fugit care încotro, iar clasa pensionarilor s-a îmbogățit cu noi membri cu rație mare, specială, uneori netrecuți de vârsta de 50 de ani. Investițiile guvernamentale sunt la cote de maxim negativ, autostrăzi nu mai facem, iar fondurile europene sunt absorbite doar în agricultură, acolo unde lucrurile încă funcționează în modul automat.
Soluții există. Sunt aceleași despre care se vorbește deja de zeci de ani. Închiderea sau privatizarea întreprinderilor de stat cu pierderi, profesionalizarea funcționarilor publici, investițiile în infrastructură, educație și cercetare. Din nefericire, direcția în care mergem este exact cea inversă. Iertăm datoriile companiilor de stat și le plătim în continuare angajații ca să producă pierderi, tăiem de la investiții și cercetare oricând vrem să echilibrăm bugetul, ne împrumutăm din ce în ce mai mult și mai scump ca să ungem clienții politici cu sporuri și pensii speciale. În plus, distrugem piața prin crearea de noi companii de stat care toacă frunză la câini. Mai ajutăm infractorii să fugă din țară cu banii furați și dăm legi noi, care să le permită politicienilor să fure mai mult și fără riscul de a fi pedepsiți. Toate astea în timp ce ne ardem sistematic toate punțile cu lumea civilizată. Singurul lucru care mai lipsește ca să înțelegem exact cum conduce Liviu Dragnea din umbră mașina guvernului este un număr de înmatriculare personalizat la adresa poporului român.