Cod Rutier 2024. Când au voie șoferii să parcheze pe trotuar?
Cod Rutier 2024. Potrivit noilor prevederi din Codul Rutier, este interzisă oprirea sau staționarea pe drumurile publice în anumite locuri sau la anumite ore. Aceste restricții se aplică exclusiv pe partea carosabilă, nefiind valabile pentru trotuare.
Cu toate acestea, conform Articolului 72 din Ordonanța de Urgență nr. 195/2022, este interzisă blocarea trotuarelor cu vehicule staționate. Șoferii sunt obligați să asigure un spațiu minim de un metru pentru trecerea pietonilor. În absența respectării acestei reguli, conducătorii auto se expun riscului de a primi amenzi și de a-și vedea mașina ridicată.
Oprirea pe trotuar este autorizată doar în absența unui semn care să interzică în mod explicit parcarea în respectiva zonă și cu condiția ca un spațiu de cel puțin un metru să fie păstrat liber pentru pietoni. În situația contrară, șoferii pot fi sancționați.
Parcarea neregulamentară atrage amenzi
Poliția poate impune amenzi de până la 6 puncte amendă pentru încălcarea regulilor de parcarea atât pe drumurile publice, cât și pe trotuare.
Sancțiunea minimă este de 2 puncte amendă, iar având în vedere că în 2024 un punct amendă reprezintă 5% din salariul minim brut, aceasta se traduce în 330 de lei.
În cazul staționării neregulamentare, amenzile pot ajunge la 825 de lei. Se poate aplica și o penalizare de 3 puncte.
Conducătorii auto care opresc sau parchează în zone nepermise, cum ar fi spațiul verde sau autostrăzile, se expun unor sancțiuni severe. Este vorba despre amenzi de 1.000 de lei.
Zonele în care oprirea voluntară este interzisă:
- În zona indicatorului „Oprirea interzisă”
- Pe trecerile la nivel cu calea ferată și la o distanță mai mică de 50 m înainte și după acestea
- Pe poduri, pasaje denivelate și viaducte
- În curbe cu vizibilitate redusă sub 50 m
- Pe trecerile pentru pietoni și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea
- În intersecții și în zona de preselecție cu marcaje continue
- În stațiile mijloacelor de transport public și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea
Când este interzisă parcarea unui autovehicul?
Tot în Codul Rutier șoferii găsesc și situațiile în care parcarea este interzisă. Așadar, este vorba despre:
- Zona indicatorului „Staționarea interzisă” și marcajele corespunzătoare
- Drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 m
- În dreptul căilor de acces care deservesc proprietăți alăturate drumurilor publice
- Pante și rampe
- Locuri cu indicator „Staționare alternantă” sau „Zona de staționare cu durată limitată” în afara perioadei permise