„Ţinând cont de faptul că forma legii transmise la promulgare este una ulterioară procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 684/2018 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 50 din 18 ianuarie 2019) şi având în vedere că Parlamentul a adoptat o serie de reglementări care sunt contrare şi excedează limitelor deciziei menţionate, considerăm că Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie”, se arată în sesizare.
Astfel, preşedintele aminteşte că, la data de 27 iulie 2018, a formulat o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, solicitând instanţei constituţionale să constate că Parlamentul a adoptat această lege cu nerespectarea dispoziţiilor consacrate de art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 22 alin. (1) din Legea fundamentală. Ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 684 din 6 noiembrie 2018, după parcurgerea procedurilor legislative parlamentare, Parlamentul a adoptat Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în forma dedusă controlului Curţii Constituţionale prin prezenta sesizare.
Prin Decizia nr. 684/2018, Curtea Constituţională a statuat că „dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (6)-(11), (13) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002] din Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale.”
Aşadar, Decizia Curţii Constituţionale nr. 684/2018 a avut ca efect redeschiderea procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia instanţei constituţionale în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Potrivit jurisprudenţei sale constante, Curtea Constituţională a statuat că, în cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca operaţiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză.
„Or, în cazul de faţă, în cadrul procedurii de punere de acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 684/2018, Parlamentul a eliminat unele texte şi a operat modificări, fără ca acestea să fi făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi, în mod evident, contrar soluţiei dispuse de către instanţa constituţională. Examinând legea adoptată de Parlament în forma în care aceasta a fost retrimisă la promulgare, reiese că anumite texte din legea criticată au fost eliminate deşi acestea nu au făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi nici al controlului de constituţionalitate, iar altele au fost modificate deşi acestea nu au fost declarate neconstituţionale şi nu corespund vreunei necesităţi de recorelare cu celelalte dispoziţii ale legii”, se arată în sesizare.
Astfel, intervenţia legislativă de la articolul unic, cu referire la modificarea alin. (3) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002, din legea în forma anterioară controlului de constituţionalitate prevedea: „Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.” Prin Decizia nr. 684/2018, Curtea Constituţională a efectuat controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 109 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie privind principiul legalităţii şi a constatat că: „dispoziţiile art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată – potrivit cărora constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei – nu încalcă standardele de claritate şi previzibilitate a legii, ce reprezintă o cerinţă de rang constituţional, astfel că nu aduc atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie privind principiul legalităţii. Chiar dacă dispoziţiile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4, lit. b) pct. 2, lit. c) pct. 3 şi lit. d) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 stabilesc, pentru toate contravenţiile săvârşite prin încălcarea limitelor legale de viteză, că depăşirea vitezei maxime admise este „constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”, aceasta nu înseamnă că textul de lege criticat nu este clar şi previzibil.”
În procedura reexaminării, însă, Parlamentul a modificat textul alin. (3) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002, în sensul următor: „(3) Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.” Analizând comparativ cele două forme ale art. 109 alin. (3), înainte şi după decizia Curţii Constituţionale, se observă că Parlamentul a operat completări asupra acestui text de lege, deşi acesta a fost declarat constituţional de către instanţa constituţională, ca urmare a efectuării controlului de constituţionalitate. Cu toate că aceste prevederi au făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia nr. 684/2018 că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, aşadar modificarea acestor dispoziţii s-a făcut cu depăşirea limitelor deciziei Curţii Constituţionale. Prin urmare, în cazul de faţă, ca efect al depăşirii de către Parlament a limitelor reexaminării, dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie au fost încălcate.
Or, în această situaţie, Parlamentul nu putea modifica aceste dispoziţii, întrucât acestea au fost declarate constituţionale, susţine preşedintele.
În conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul este ţinut în procedura de punere de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale de limitele trasate de aceasta, respectiv de modificarea, completarea ori eliminarea/abrogarea acelor norme declarate de Curtea Constituţională în mod expres ca fiind neconstituţionale în tot sau în parte. Punerea de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale nu poate face abstracţie de rolul şi competenţele Parlamentului care poate adopta oricare dintre aceste soluţii cu privire la textele declarate neconstituţionale, fără a depăşi cele statuate expres prin dispozitivul Curţii Constituţionale.
„Prin urmare, considerăm că modificările operate de Parlament asupra alin. (3) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002, constituie o intervenţie legislativă ce determină depăşirea de către forul legislativ a limitelor stabilite prin Decizia nr. 684/2018, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) din Constituţie. Mai mult decât atât, considerăm că legea a fost adoptată cu ignorarea celor statuate prin Decizia nr. 684/2018 şi prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, înfrângând în acest mod voinţa instanţei de contencios constituţional. Astfel, legea s-a adoptat prin înlăturarea efectului deciziei instanţei constituţionale, care este unul obligatoriu, inclusiv pentru legiuitor. Considerentele şi dispoziţiile obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale se impun cu aceeaşi forţă juridică tuturor subiectelor de drept. De aceea, ţinând cont de aceste argumente cât şi de cele anterior expuse, considerăm că legea criticată a fost adoptată şi cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie”, se arată în document.
În opinia preşedintelui, aceleaşi critici sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte modul în care s-au pus de acord cu Decizia nr. 684/2018 dispoziţiile articolului unic, cu referire la modificarea alin. (4) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002, din legea în forma anterioară controlului de constituţionalitate. Acesta prevedea: „(4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere şi care sunt poziţionaţi vizibil. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive, conform alin. (1).”
Prin Decizia nr. 684/2018, Curtea Constituţională a constatat că „formularea dispoziţiilor art. 109 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, este clară, întrucât poziţionarea vizibilă se referă la autovehiculele pe care se instalează dispozitivele destinate măsurării vitezei, fără ca vizibilitatea autovehiculelor respective să fie raportată în vreun fel la distanţele de 500-1.000 m faţă de radar (în cazul amplasării dispozitivelor radar în localitate), respectiv de 2.000-4.000 m (în cazul amplasării acestora în afara localităţii), aceste distanţe fiind prevăzute, în mod expres, de legea criticată cu privire la postarea panourilor de atenţionare privind prezenţa dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere, precum şi a dispozitivelor radar tip pistol. Ca atare, dispoziţiile art. 109 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, nu încalcă cerinţele privind calitatea legii şi nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.”
În procedura reexaminării, însă, Parlamentul a modificat textul alin. (4) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002, în sensul următor: „(4) Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.” (4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive, conform alin. (l) şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile.”
Aşadar, cu toate că dispoziţiile modificatoare cu referire la alin. (4) al art. 109 din OUG nr. 195/2002 au fost declarate constituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale, Parlamentul a adus unele modificări asupra acestui text de lege, fără ca acestea să corespundă vreunei necesităţi de recorelare cu celelalte dispoziţii ale legii. Considerăm că această intervenţie legislativă s-a realizat prin depăşirea limitelor stabilite prin Decizia nr. 684/2018 şi contrar prevederilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, se arată în sesizare.
De asemenea,preşedintele menţionează că din legea criticată lipsesc dispoziţiile cuprinse la articolul unic referitoare la modificarea alin. (5) şi (12) ale art. 190 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002, astfel cum acestea erau prevăzute în legea adoptată în prima fază, anterior realizării controlului de constituţionalitate [(5) Autovehiculele pe care sunt instalate dispozitivele radar pot fi utilizate staţionar sau în mişcare. (12) Pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege].
Potrivit Deciziei nr. 75/2019, Curtea Constituţională a stabilit potrivit paragrafului 48: „Ca efect al prezentei decizii, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile legii în limitele deciziei Curţii Constituţionale, ceea ce presupune ca dezbaterea parlamentară să fie reluată în limitele cererii de reexaminare, însă numai cu privire la dispoziţiile care au făcut obiectul sesizării şi controlului de constituţionalitate în prezenta cauză.”
„Învederăm că prevederile alin. (5) şi (12) ale art. 190 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 nu au făcut nici obiectul sesizării de neconstituţionalitate a Preşedintelui României şi, evident, nici al controlului de constituţionalitate. Aşadar eliminarea acestor dispoziţii s-a făcut cu depăşirea limitelor deciziei Curţii Constituţionale. Prin urmare, în cazul de faţă, ca efect al depăşirii de către Parlament a limitelor reexaminării, dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie au fost încălcate”, se arată în sesizare.
„În concluzie, observăm faptul că, în cazul de faţă, în ceea ce priveşte legea retrimisă la promulgare, instanţa constituţională a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate cu o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unora dintre dispoziţiile legii în raport cu criticile formulate, ceea ce a impus reluarea procedurii de dezbatere legislativă, în condiţiile şi limitele fixate prin decizia instanţei constituţionale, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie. Astfel, considerăm că legea supusă controlului de constituţionalitate, prin prezenta solicitare, s-a adoptat cu nesocotirea celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 684/2018. De aceea, subliniem că este esenţial ca instanţa constituţională să procedeze la soluţionarea definitivă a acestei situaţii şi să constate neconstituţionalitatea acestei legi în ansamblu, fără posibilitatea Parlamentului de a o mai reexamina. În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că prevederile Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale, în ansamblu”, încheie preşedintele.