Codrin Ștefănescu a vorbit despre boala care l-a luat prin surprindere și despre care nu credea că va reuși să scape. Acesta a precizat că el a început lupta cu cancerul cu stângul. De asemenea, el a mai spus și care au fost elementele care l-au ajutat să treacă cu bine peste tot.
Codrin Ştefănescu a oferit un interviu pentru România TV, la aproape un an și jumătate de când a decis să se retragă din spațiul public.
Acesta a vorbit despre problemele de sănătate prin care a trecut. Amintim că acesta a fost diagnosticat cu cancer de colon. El spune că încercarea a fost foarte grea.
”Eu am plecat în această bătălie cu cancerul pesimist. Am plecat cu sanse minime. Cand am aflat verdictul, mi-am dat seama ca nu am nicio sansa, zero sanse. Dar iată, sunt viu, inca nu total refacut, mai am câteva luni să iau vitamine”, mai spune el.
El a vorbit despre simptomele pe care le-a avut înainte să descopere că are cancer de colon. Codrin Ştefănescu spune că a început să slăbească foarte mult și că i s-a făcut rău atunci când și-a serbat ziua de naștere alături de Anamaria Prodan.
”Am inceput sa slabesc foarte mult. Mi-am făcut ziua de naştere împreună cu Anamaria Prodan. Suntem nascuti la o zi distanta. Şi am avut invitati. Mi s-a facut rau in timpul acestei petreceri si am rugat-o pe Anamaria sa imi tina locul si sa faca sa nu se observe ca eu am plecat”, continuă el.
Codrin Ștefănescu a mers imediat la spital
Acesta a mai povestit că a plecat imediat la spital și că l-au ținut acolo până la 5 dimineața.
El spune că primul verdict a venit a doua zi. Acesta a mai precizat că a început să-și pierde pofta de mâncare, dar și de viață.
Acesta a mai spus că a plecat pe acest drum fiind pesimist.
”Am plecat si m-am dus direct la spital. La 12 noaptea, cand s-a cantat la multi ani, eu eram deja in primele analize. M-au tinut pana la 5 dimineata.
Primul verdict a venit a doua zi. Medicii au văzut clar ce mi se intampla, am facut un set de analize, am inceput sa imi pierd pofta de mâncare, cheful de viata. Dar norocul a fost că am descoperit la timp. A fost cea mai grea batalie.
Vreau sa ii spun Monicăi Pop că am plecat pesimist, nu am plecat încrezător când am plecat să îmi fac toate analizele recomandate de medici. Am plecat cu ideea ca este cam final”, mai spune el.
Totuși, acesta a mai spus că au existat trei elemente care l-au ajutat să câștige boala. În primul rând este vorba despre a fi optimist, apoi să fii hotărât să lupți și, de asemenea, trebuie să te rogi.
”Aici nu e o batalie politica, cu oameni fara caracter, este o bătălie clară în care ştii că nu ai decât 2 variante, invingi sau mori. Eu nu am crezut ca moartea poate fi simtita. Pe doamna cu coasa o simti. La inceputul bolii, aveam vaga impresie ca ma pandeste, cu cat am evoluat am inceput sa simt ca este prezenta noaptea, ca este in incapere.
Moartea nu este cruda si urata, este dulce şi iti da de inteles ca pasul ăsta nu este o grozavie. Daca nu cedezi, invingi. Este ceva psihologic, de aia unii, după tratament, au intrat in activitatea normala ignorand boala”, continuă el.
Codrin Ștefănescu a câștigat lupta cu boala
El spune că și-a propus să câștige lupta cu cancerul, după ce a început să aibă poftă de viață din nou.
”Am facut sport, am mai baut un pahar de vin, am inceput sa vad ca dorinta asta a inceput sa creasca in mine. A doua oara am lesinat cu ganterele in mana, le-am aruncat si m-am lovit cu genunchiul de coltul mesei, durerea a fost acuta. Atât de mare a fost incat organismul meu a uitat de moarte si s-a concentrat si a doua zi am inceput sa mananc.
Faptul ca lovitura a fost atat de dureroasa, orice miscare o fac o simt pana in creier, imi vine sa imi tai piciorul, nu, ca acum esti concentrat la altceva.
Şi atunci de abia am inteles, şi nu doar Monica Pop mi-a zis, trebuie sa pleci optimist că există rezolvare. Am inceput sa mananc, sa cresc, sa revin la normal, tratamentele au inceput sa aiba efect, sa imi vad de treaba, sa imi vad copilul atunci.
Mi-au zis doctorii: te concentrezi, nu mai faci nimic, daca mori, stii ca toata lumea e in regula. Copiii tai sunt linistiţi. Le-am scris câte o scrisoare fiecăruia. Şi mi-au zis doctorii: te concentrezi fiind activ. Mi-au zis ei niste lucruri, am inchis telefonul, tableta. Dar când am început sa imi revin si am deschis televizorul, am început iar să mă enervez”, continuă el.
Stresul este cel mai mare factor care duce la cancer
El mai spune că medicii i-au precizat că boala este pe bază de stres. Codrin Ștefănescu spune că stresul distruge imunitatea.
”Absolut toţi medicii mi-au spus că boala este pe stres. Stresul iti distruge imunitatea. Hai sa luam exemplul unui om de la tara. Ce face el: se duce la camp sa munceasca, mananca sanatos, ce stres are el in viata? Când i se naste un copil, când îi moare cineva, da? Cand i se insoara fata si baiatul. Şi dacă iei viaţa unui om simplu, are 10 puncte – 11 puncte de stres, ca şi cum ar lua o pastilă.
Pai eu în politică am avut 10- 20 de puncte de stres într-o ora: injuraturi, atacuri, prin instanţe, intervenţii in strainatate, să faci faţă… tot stresul ăsta este într-o singură zi. Boala asta este declanşată de stres.”, mai spune el.
Acesta mai spune că medicii recunosc că aceste celule le avem cu toții, dar nu se declanșează decât când ești cu imunitatea scăzuta.
Stresul roade şi la un moment dat imunitatea scade te ataca pe unde poate.