Codul de conduită a celor ce gestionează fondurile UE intră mâine la guvern

”Mâine, în ședința de guvern, vom promova codul de conduită pentru evitarea conflictelor de interese a persoanelor care lucrează în instituțiile care gestionează fondurile UE”, a spus astăzi, Leonard Orban, ministrul afacerilor europene.

Prin noul cod, care se va aplica tuturor funcționarilor implicați în procesul gestionării fondurilor comunitare, se va solicita acestora să depună o declarație de interese și de avere, pe propria răspundere.
”Dacă se va constata că au încălcat regulile vor suporta penalizările prevăzute în lege”, a completat Orban.
Acesta a mai spus că, până la sfârșitul anului va fi publicată o ordonanță de urgență prin care autoritățile de management și organismele intermediare vor fi obligate să proceseze în maximum 45 de zile cererile de rambursare transmise de beneficiarii fondurilor UE.