Codul galben de vijelii a fost prelungit. Până când vom avea parte de ploi torențiale
ANM informează că avertizarea de tip cod galben de vijelii și ploi torențiale a fost extinsă până joi dimineață, la ora 06:00. Meteorologii mai spun că, până sâmbătă, toată țara va fi sub informare meteorologică de vreme instabilă.
ANM spune că vor exista perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial în Oltenia, Muntenia, zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură. Cantitățile de apă vor depăși 25 – 35 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.
Instabilitatea atmosferică, prelungită până sâmbătă la ora 10:00
Meteorologii mai spun că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, mai ales la munte, în sudul, centrul și estul țării. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 – 50 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.
Temperaturile scad în Capitală
În ceea ce privește Capitala, meteorologii anunță ploi și temperaturi scăzute. Maximele în București vor fi de 20 de grade Celsius.
Miercuri, 26 mai, vremea va fi în general stabilă, cerul fiind variabil. Vor exista înnorări temporar accentuate. În a doua parte a zilei și noaptea vor exista perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 4 – 10 l/mp și, izolat, posibil peste 15 l/mp. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14 – 15 grade.
Vremea la finalul săptămânii
Joi, 27 mai, vremea va fi stabilă și se va răcori. Vor exista înnorări și, temporar, averse și descărcări electrice. În ceea ce privește vântul, acesta va sufla slab și moderat, dar vor exista intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 14 – 15 grade.
Vineri, 28 mai, vremea se va menține instabilă și va fi răcoroasă. Cerul va avea înnorări și, temporar, vor fi averse – posibil moderate cantitativ – și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 14 – 15 grade.
Sursă foto: Dreamstime