Din postura de creditori principali în majoritatea insolvenţelor derulate în România, băncile vor fi cel mai grav afectate de  noile prevederi adoptate, pe neştiute, de Guvern. Sau, cum spune mai pe şleau şeful departamentului risc al unei bănci importante din România. „Dacă până acum recuperam praful de pe tobă, de acum încolo o să-l plătim şi pe  ăla“. Chiar şi pentru Arin Octav Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă (UNPIR) şi expert-cheie în echipa de consultanţi care a elaborat proiectul Codului, forma în care acesta a ieşit de la Guvern este surprinzătoare.
„Reducerea termenului alocat reorganizării de la trei ani la un an va duce la dispariția, aproape în totalitate a planurilor de reorganizare. În Franța, termenul este de zece ani, iar în SUA și în alte țări europene nu există un termen determinat. Dacă nu vom reuși să îndreptăm această propunere, se va înrăutăți raportul dintre falimente și reorganizări“, a spus Stănescu la Conferinţa Naţională de Insolvenţă organizată luna aceasta de INPPI şi Facultatea de Drept, în parteneriat cu revista Capital.
Aceasta nu este însă totul pentru că băncile nu au obiceiul de a-şi asuma pierderi fără să încerce să le recupereze într-un fel sau altul, iar prima modalitate prin care îşi vor optimiza rezultatele financiare va fi creşterea dobânzilor percepute în cazul clienţilor sănătoşi şi impunerea unor condiţii mult mai dure pentru acordarea de împrumuturi, mai ales în cazul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii .
„Dacă nu se rezolvă această problemă a insolvenţelor va fi greu de crescut creditarea. Temerea principală este legată de antreprenorii neserioşi care profită de lege şi vor doar să păcălească şi bănci, şi furnizori. Din acest punct de vedere România apare ca o piaţă dificilă pentru bănci, care nu se simt destul de sigure pentru a creşte creditarea“, afirmă Stefano Burani, director adjunct al Intesa Sanpaolo, cea mai mare instituţie de credit din Italia. De altfel, în mod ironic, unul dintre scopurile pentru care s-a dorit modificarea legii insolvenţei a fost tocmai evitarea procedurilor frauduloase şi sprijinirea reorganizărilor. Prin modificările aduse, în principal la insistenţele Ministerului Finanţelor şi ale ministrului liberal Daniel Chiţoiu, Guvernul a obţinut însă tocmai efectul invers.
„Mă îngrijorează faptul că creditorii, mai ales cei garantaţi, sunt puşi într-o poziţie defavorabilă în raport cu debitorul, dar şi faptul că suspendarea procedurii de executare silită ar urma să opereze numai pentru o anumită categorie de creditori“, spune Mirela Iovu, vicepreşedinte al CEC Bank.
Oficialul băncii de stat face referire la faptul că creditorii deţinători de creanţe curente, Fiscul în principal, vor avea posibilitatea de a executa silit debitorul aflat în insolvenţă pentru a-şi recupera datoria.
Această măsură, coroborată cu reducerea de la trei la un an a perioadei pe care se poate desfăşura planul de reorganizare, dar şi cu alte câteva modificări echivalează cu reducerea reorganizării la voinţa statului.
Despre intenţiile statului vorbeşte Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă: „Prin creșterea procentajului de la 30% la 50% din totalul masei credale pentru aprobarea planului de reorganizare, înseamnă, de fapt, că niciun plan de reorganizare nu va putea fi aprobat fără recuperarea în întregime a creanței bugetare“, arată Stănescu
Insolvenţe multe, adică dobânzi mari

Chiar şi fără „ajutorul“ dat de noua lege, România deţinea recorduri în ceea ce priveşte insolvenţele şi restanţele către bănci ale companiilor. Acestea sunt, de altfel, şi principalele motive pentru care băncile din România practică cele mai mari dobânzi din Europa la creditele pentru companii în monedă naţională, după cum arată o prezentare a lui Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi preşedintele Consiliului Fiscal.
Costurile unui credit pentru companii în lei ajungeau la 8,76% în luna iulie a acestui an, în timp ce creditele în forinţi aveau o dobândă de 7,1%, iar cele în zloţi doar de 4,94%.
În zona euro, dobânda medie este la 3,81%, în timp ce ţările baltice (cu excepţia Lituaniei care a adoptat deja euro, oferă cele mai mici dobânzi la creditele pentru firme în monedă proprie.
Comparabilă este situaţia din Austria, unde firmele pot lua credite la o dobândă de 2,52%, asemănătoare cu cea din Letonia şi Estonia, unde costul împrumuturilor este de 2,49%. Există însă şi un motiv serios pentru care băncile din România au dobânzi atât de mari la credite pentru firme. Este vorba despre riscul important pe care îl implică creditarea firmelor în ţara noastră.
Rata insolvenţelor este, în România, de 5,67%, de cel puţin două ori mai mare decât în orice altă ţară din Europa şi de 20 de ori mai mare decât în ţări comparabile cu România cum ar fi Polonia, Bulgaria sau Cehia. Doar Ungaria mai are o rată a insolvenţelor care ar putea fi comparabilă, adică 3,84%.
Cu 23.665 de firme aflate în insolvenţă la nivelul anului 2012, România conduce clasamentul şi din perspectiva cifrelor absolute. În Polonia, de exemplu, doar 877 de firme sunt insolvente.  Ba mai mult, rata de recuperare a creanţelor în cazul firmelor intrate în insolvenţă este cea mai mică din regiune.
„În România, o insolvenţă durează până la 3,3 ani, printre cele mai lungi perioade din regiune, iar după aceşti 3,3 ani creditori reuşesc să recupereze doar 29,2% din creanţe, adică cel mai puţin din regiune“, spune economistul-şef al Raiffeisen România.  
Ca o consecinţă firească, băncile de la noi înregistrează un nivel-record al neperformanţei pe zona creditelor.
„Rata neperformanţei este mai mare pentru companii decât pentru persoane fizice şi ajunge la 25%, comparabil doar cu Bulgaria şi Slovenia. Firmele din România au mai multe particularităţi care le fac nebancabile. Majoritatea sunt de dimensiuni mici şi foarte mici, au capital negativ şi depind foarte mult de o singură persoană, care este şi acţionar majoritar“, explică Ionuţ Dumitru.
Dacă nu se rezolvă această problemă a insolvenţelor, va fi greu de crescut creditarea. Temerea este legată de antreprenorii neserioşi.
Stefano Burani, director adj. Intesa Sanpaolo

Codul insolvenței s-a născut mutilat!

Alina Georgescu,
Georgescu, Dănăilă şi Asociaţii
Gândit iniţial ca un proiect inovativ, Codul insolvenţei era menit să normeze, să clarifice aspecte juridice interpretabile, să unifice acte normative până acum disparate.
Atât noi, în calitate de practicieni, cât şi mediul economic, precum şi toţi cei implicaţi în fenomenul insolvenţei așteptam naşterea unei legi care să aducă un plus de valoare reglementărilor existente. Aruncat în lume înainte de vreme, noul cod al insolvenţei a reuşit să ne stupefieze pe toţi. Pentru că noul cod s-a născut mutilat! Forma actuală cuprinde modificări esenţiale şi controversate, care zădărnicesc munca specialiştilor care au lucrat la proiectul iniţial.
Adoptat „în mare secret“ şi pe nepusă masă, prin ordonanţă de urgenţă, Codul încalcă cel puţin trei principii fundamentale, şi anume al neretroactivităţii legii, al nediscriminării şi al colectivităţii procedurii insolvenţei. Chiar înainte de adoptarea Codului, Executivul lansase mesaje clare prin care îşi exprima dezacordul vizavi de faptul că prea multe societăţi îşi declară insolvenţa şi o folosesc drept paravan pentru a nu-şi plăti datoriile catre stat. Înţelegem că noua reglementare a fost gândită de Executiv în ideea de a stopa fenomenul.
Colectarea mai eficientă a creanţelor bugetare pare a fi motivaţia şi în ceea ce priveşte reducerea perioadei de reorganizare de la 3 ani la 1 an şi posibilitatea executării silite a debitorului pentru datoriile curente. Remarcăm însă că eutanasierea este soluţia pe care legiuitorul o preferă în ultimul timp pentru rezolvarea diferitelor subiecte aflate pe ordinea de zi. Practica de până acum ne-a demonstrat faptul că trei ani este o perioadă şi aşa insuficientă pentru o reorganizare, nu era necesar să fie redusă şi mai mult. De fapt, realitatea pe care ne-o relevă prezentul este că firmele mici şi mijlocii deja sunt la fundul sacului şi cu greu mai găsesc resurse pentru supravieţuire. Modificările vor afecta însă şi societăţile mari. N-am văzut pe nimeni care să dea vreo petrecere pe tema faptului că a intrat în insolvenţă. Din contră, debitorii oneşti se gândesc mult timp înainte de a declanşa o procedură de acest fel. Uneori, chiar prea mult timp… Şi, în general, aleg soluţia insolvenţei după ce au epuizat orice altă cale şi chiar nu mai întrevăd o altă posibilitate. Mult mai utile ar fi, în opinia noastră, reglemetări care să dea societăţilor comerciale o gură de oxigen. Reglementări care să aibă la bază o dezbatere publică reală, consultări cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă. S-a dovedit că genul ăsta de legislaţie adoptată heirupist, netransparent sau care serveşte anumitor interese, ne-a condus în ultimii 20 de ani pe un drum înfundat. Asta fără a mai pune la socoteală şi faptul că noul cod al insolvenţei este însoţit şi de suspiciunea că a fost adoptat pentru a pune pumnul în gura presei. O societate comercială este asemeni unui organism viu.
Trebuie să aibă condiţii potrivite să se dezvolte. Iar aceste condiţii sunt create, în primul rând, prin legislaţie adecvată. Cu siguranţă, ideea de reorganizare trebuie să primeze în faţa falimentului. Dacă tot mai multe societăţi comerciale vor intra în faliment, unde vom ajunge? O să stingem lumina şi o să plecăm cu toţii acasă!!!!!
Sub impactul noilor prevederi, dreptul pare nu numai stâng, ci şi STRÂMB! De aceea e imperios să găsim linia dreaptă. Pentru că ceea ce resimte societatea românească de o bună bucată de vreme este lipsa unei viziuni economice pe termen lung.

29 la sută din creanţe recuperează, în medie, creditorii firmelor intrate în insolvenţă. Este, de departe cel mai mic procentaj dintre ţările membre UE
„Principiile“ modificărilor făcute de guvern

presiune Scăderea perioadei de implementare a planului de reorganizare de la 3 ani la 1 an.  

fiscul Deschiderea procedurii insolvenței nu mai suspendă executarea silită din partea creditorilor deținători de creanțe curente (în principal Fiscul). Nu va mai exista nicio protecție a tribunalului în cazul insolvenței debitorului.

protecţionism Eliminarea dispoziției potrivit căreia „orice limitări, interdicții sau altele asemenea, introduse prin legi speciale sau clauze contractuale, pentru motivul deschiderii procedurii insolvenței sunt nule de drept“;

control Ridicarea procentului de aprobare a planului de reorganizare de la 30% din total masă credală, cum era prevăzut în proiectul iniţial, la 50%.

neconstituţional Posibilitatea suspen­dării licenței de emisie a posturilor TV şi de radio intrate în insolvenţă.

grabă Introducerea regiilor autonome în sfera de aplicare a procedurii de insolvență, înaintea analizei consultantului
Acest articol a apărut în ediţia print numărul 42 a revistei Capital din săptămâna 21 octombrie -27 octombrie 2013