Obligatoriu pentru toți angajatorii. Legea se aplică peste tot în România
Este obligatoriu pentru toți angajatorii. Primul pas esențial pentru un angajat căruia nu i s-a plătit salariul este să analizeze dacă întârzierea este justificată sau dacă angajatorul refuză plata fără un motiv întemeiat. Potrivit articolului 166 alin. (4) din Codul Muncii, angajatorul poate fi obligat la plata de daune-interese pentru a compensa prejudiciul adus salariatului în cazul întârzierilor nejustificate sau neplății salariului.
Dacă angajatorul nu dorește să coopereze, următorul pas constă în depunerea unei sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din zona sediului companiei.
ITM are competența de a investiga problema și de a obliga angajatorul să își onoreze obligațiile financiare față de salariat, potrivit informațiilor publicate de Legal Badger.
Acționarea angajatorului în instanță
În cazul în care angajatorul nu își îndeplinește obligațiile salariale nici după intervenția ITM, salariatul poate formula o acțiune în instanță. Conform legislației muncii, salariații au dreptul să se adreseze tribunalului din localitatea unde au domiciliul sau unde își desfășoară activitatea profesională, fără a plăti taxe judiciare de timbru, având în vedere că aceste litigii sunt scutite de astfel de taxe.
Respectarea termenului de prescripție
Este important ca angajații să acționeze rapid, deoarece dreptul de a cere salariile restante se prescrie în termen de 3 ani. Articolul 171 alin. (1) din Codul Muncii prevede că termenul de prescripție pentru revendicarea drepturilor salariale este de 3 ani de la data la care acestea erau datorate. Acest aspect subliniază necesitatea unei reacții prompte pentru protejarea drepturilor salariale.
Acceptarea parțială a drepturilor salariale
Chiar dacă un salariat acceptă o plată parțială a salariului sau semnează anumite documente de plată, aceasta nu înseamnă că a renunțat la drepturile salariale integrale. Conform art. 170 din Codul Muncii, angajatul își poate revendica drepturile salariale restante chiar dacă a primit doar o parte din acestea.
Amintim că Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) este un organ de specialitate existent în fiecare județ din România, aflat în subordinea Inspecției Muncii. Autoritatea respectivă are mai multe atribuții importante. Este vorba despre controlul relațiilor de muncă, înregistrarea muncii, evidența relațiilor de muncă și consultanța în domeniul relațiilor de muncă.