Premierul Emil Boc a declarat după discuţiile pe marginea proiectului de modificare a Codului Muncii avute vineri cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor că Guvernul va analiza propunerile înaintate de sindicalişti şi apoi va trimite Codul la Parlament pentru asumarea răspunderii.
“Am primit mai multe propuneri formulate de sindicate, care vor fi analizate de minister (Muncii n.r.) şi în Guvern vom decide dacă vor fi acceptate sau nu şi apoi trimitem proiectul la Parlament pentru asumarea răspunderii”, a spus Boc.
La rândul lor, sindicaliştii au arătat că întâlnirea a fost doar o încercare a guvernanţilor de manipulare a mişcării sindicale. Partenerii sociali nu sunt de acord cu proiectul promovat de Guvern şi în cazul asumării răspunderii Guvernului vor demara acţiunile de protest, au anunţat reprezentanţii sindicatelor.