Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, recunoscută ca zi liberă legală conform Codului Muncii, poate influența programul de funcționare al instituțiilor publice și al companiilor private. În acest context, Poșta Română a comunicat programul de lucru pentru data de 15 august 2024.
Zi liberă legală de Sfântă Mărie în Codul Muncii
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care cade pe 15 august și este considerată zi liberă legală în Codul Muncii, va fi marcată anul acesta într-o joi.
Angajații din sectorul bugetar din România vor avea parte de o mini-vacanță la sfârșitul acestei săptămâni.
Pentru a face legătura cu weekend-ul, autoritățile au decis să acorde și ziua de vineri ca zi liberă, creând astfel o ”punte” între zilele libere.
Pe 15 august, multe instituții, atât publice cât și private, vor fi închise. Deși Poșta Română nu a emis încă un anunț oficial privind programul de funcționare în această mini-vacanță, istoric vorbind, oficiile poștale din întreaga țară au fost închise în această zi.
Este de așteptat ca și anul acesta să urmeze aceeași procedură.
În schimb, pe 16 august, Poșta Română va începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către beneficiarii din întreaga țară.
Angajații instituției vor fi pe teren pentru a livra aceste documentele
Potrivit unui anunț pe site-ul oficial, angajații instituției vor fi pe teren în acea zi pentru a livra aceste documente.
”Compania Națională ‘Poșta Română’ informează că, începând cu data de 16 august, va începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toți beneficiarii din țară. Factorii poștali vor fi prezenți pe teren a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
În cadrul acestui proces, poștașii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 16 – 30.08.2024. Menționăm faptul că este important ca beneficiarii să fie prezenți la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri.
Compania Națională ‘Poșta Română’ își va îndeplini cu rigurozitate și profesionalism toate obligațiile prevăzute în Convenția privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii încheiată cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Casa Națională de Pensii Publice”, a transmis Poșta Română, prin intermediul unui comunicat.
Codul Muncii stabilește că într-un an calendaristic sunt 17 zile libere legale. După mini-vacanța de Sfânta Marie, angajații mai beneficiază de 4 zile libere de stat până la sfârșitul anului 2024.
Aceste zile sunt: 30 noiembrie (Sfântul Andrei), 1 decembrie (Ziua Națională a României) și 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).