Codul roșu de caniculă a înmulțit apelurile de urgență

ambulanta 112

SURSA FOTO: Dreamstime

În contextul valurilor de caniculă. mii de apeluri au fost înregistrate la 112. Apelurile de urgență s-au referit, în general, la probleme medicale cauzate de temperatura mare din termometre. Cele mai multe apeluri de ajutor au fost în județele din vestul și sudul României.

Luna lui „cuptor” nu se dezminte! În perioada 1 – 23 iulie, la nivelul României, operatorii STS ai Serviciul de urgență 112 au preluat 783.969 de apeluri, din care 396.690 (50,60%) au constituit cazuri de urgență. Dintre acestea, 183.833 au fost urgențe medicale (46,34%).

În ziua de 17 iulie a fost înregistrat recordul de apeluri. Au fost peste 7.504 de apelanți au sesizat probleme clasificate de către operatorii 112 în categorii precum probleme respiratorii severe, persoane conștiente căzute în locuri publice/cu probleme medicale în locuri publice, accidente determinate de caniculă/hipertermie/temperaturi extreme, respectiv urgențe medicale diverse, ceea ce reprezintă 5 apeluri în fiecare minut.

Apeluri de urgență pentru arderi necontrolate

În județele din sudul și vestul României, vizate de temperaturi extreme și indice de disconfort ridicat, a fost încărcarea cea mai mare a activității Serviciului de urgență 112.

Totodată, de la începutul lunii iulie s-au intensificat apelurile de urgență care anunță arderi necontrolate și incendii de vegetație uscată. Astfel, luna aceasta au fost anunțate la 112 3.071 astfel de evenimente.

Serviciul de Telecomunicații Speciale a luat în această perioadă mai multe măsuri tehnice și operaționale pentru a asigura transferul cu rapiditate al fiecărui caz către agențiile responsabile – Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie, Salvamont. În medie, operatorii STS preiau apelurile la 112 în 4 secunde.

Astfel, sunt adaptate permanent fluxurile de lucru între operatorii STS și dispecerii agențiilor de intervenție și se suplimentează, după caz, numărul de operatori în intervalele orare cu aflux de apeluri, informează STS.

Marți și miercuri sunt anunțate temperaturi extrem de ridicate

Așa cum am mai informat, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a avertizat că șase judeţe şi municipiul Bucureşti sunt vizate marți, 25 iulie, de o avertizare cod roşu de caniculă şi disconfort termic accentuat. Simultan, alte 18 judeţe sunt vizate de o avertizare cod portocaliu.

Informațiile publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) arată că se vor înregistra temperaturi maxime de 40-42 de grade în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti.

Totodată, meteorologii subliniază că disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. În sudul Crişanei, Banat, Oltenia, Muntenia, în jumătatea sudică a Moldovei şi în vestul Dobrogei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37-39 de grade, iar minimele se vor situa între 19 şi 24 de grade.

Astfel, disconfortul termic va fi accentuat și în acest zone. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Se vor afla sub Cod portocaliu judeţele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Arad.

Pentru restul ţării, respectiv Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei şi pe litoral a fost emis o atenţionare Cod galben din cauza disconfortului termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depăşească pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 şi 22 de grade.