Codul Rutier 2025. Amenzi noi pentru șoferii din România

Codul Rutier 2025. În 2025, Codul Rutier vine cu sancțiuni mai stricte pentru șoferii care încearcă să ocolească plata taxelor rutiere. Un gest aparent banal – aplicarea unei folii sau vopsirea plăcuțelor de înmatriculare – poate duce la o amendă substanțială.

În ultimii ani, mulți șoferi au găsit soluții pentru a evita plata rovinietei, iar una dintre cele mai răspândite metode este montarea unei folii opace pe numărul de înmatriculare. Scopul este clar: acoperirea numărului pentru a-l face invizibil camerelor de supraveghere, dar acest lucru este considerat o infracțiune, iar legea sancționează aspru astfel de acțiuni.

Conform Articolului 99 din Legea 195/2002, orice vehicul care circulă cu plăcuțe pe care sunt montate folii sau alte dispozitive care împiedică citirea numărului de înmatriculare riscă o amendă semnificativă. Aceasta poate ajunge până la 607,5 lei, iar șoferul poate fi identificat rapid prin sistemul de supraveghere rutieră, iar sancțiunea trimisă direct prin poștă.

Mai mult, șoferii care folosesc această metodă ilegală se pot trezi cu o amendă și pentru lipsa rovinietei, iar sancțiunile pot ajunge până la 4.500 de lei în cazul vehiculelor de mare tonaj.

masini trafic autostrada soferi
SURSA FOTO: Dreamstime

Cât costă rovinieta în 2025?

Codul Rutier 2025. Începând cu 2025, tarifele pentru Rovinieta au suferit modificări semnificative, în funcție de tipul vehiculului și durata dorită. Rovinieta este obligatorie pentru orice vehicul care circulă pe drumurile din România și contribuie la finanțarea întreținerii infrastructurii rutiere, fondurile fiind direcționate către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Aceasta ajută la modernizarea drumurilor și îmbunătățirea siguranței rutiere.

În ianuarie 2025, tarifele au fost ajustate pentru diverse categorii de vehicule, iar costurile variază în funcție de tipul de vehicul și perioada aleasă. De exemplu, pentru autoturisme (categoria A), un abonament de o zi costă 2,5 euro, iar pentru un an întreg, 28 de euro.

Vehiculele de transport marfă din categoria B, cu o masă totală maximă autorizată (MTMA) de până la 3.5 tone, vor plăti 8,6 euro pentru o zi și 96 euro pentru 12 luni.

rovinietă
SURSA FOTO: Evenimentul Zilei

Codul Rutier 2025. Rovinieta pentru camioane

Codul Rutier 2025. Pentru camioanele mai mari, cum sunt cele din categoriile C și D, cu greutăți mai mari de 3,5 tone, prețurile variază semnificativ. De exemplu, pentru vehiculele cu o MTMA de 7,5 tone (categoria C), prețul pentru o zi este de 4 euro, iar pentru un an, ajunge la 320 de euro. Vehiculele din categoria D, cu greutate de până la 12 tone, vor plăti 7 euro pentru o zi și 560 de euro pentru 12 luni.

De asemenea, camioanele mari cu MTMA de 12 tone sau mai mult, cu mai mult de trei axe (categoriile E și F), vor plăti între 9 și 11 euro pe zi, iar pentru 12 luni, taxele variază între 720 și 1210 euro, în funcție de numărul de axe.

Vehiculele de transport persoane, cum sunt microbuzele și autobuzele (categoriile G și H), au și ele tarife stabilite, de exemplu, pentru un microbuz de până la 23 de locuri, taxa pentru o zi este de 4 euro, iar pentru 12 luni, 320 de euro. Pentru autobuzele cu mai mult de 23 de locuri, tarifele sunt de 7 euro pe zi și 560 de euro anual.