Codul Rutier 2025. Amenzi mai mari pentru șoferi

Codul Rutier 2025. Noile reglementări ale Codului rutier, care au intrat recent în vigoare, aduc schimbări importante pentru șoferii din România, aceștia confruntându-se cu amenzi mai mari și măsuri mai severe, precum suspendarea permisului de conducere sau reținerea vehiculului, în cazul încălcării legii.

În plus, Parlamentul analizează și alte modificări ce vizează valabilitatea permisului auto.

trafic, masini, soferi
SURSA FOTO: Dreamstime

Codul Rutier 2025. Amenzi pentru cei care refuză testarea

Codul Rutier 2025. Printre principalele modificări se numără sancțiunile pentru șoferii care refuză testarea pentru alcool sau droguri.

Acestea includ suspendarea imediată a permisului, dar și recoltarea obligatorie de probe biologice.

În cazul în care testele sunt pozitive, perioada de suspendare poate fi extinsă, iar șoferii vor fi obligați să urmeze programe de reabilitare.

bani, lei, cash
SURSA FOTO: Dreamstime

Sancțiuni pentru rezidenții care au mașini înmatriculate în alte țări

O altă noutate importantă se referă la rezidenții care circulă cu mașini înmatriculate în alte state pe drumurile naționale.

Conform reglementărilor, aceștia au obligația de a înmatricula vehiculul în România după 90 de zile de la intrarea în țară.

În caz contrar, se va aplica o amendă semnificativă, iar poliția are dreptul de a reține mașina până la rezolvarea problemelor legale.

În ceea ce privește examenul auto, noile reglementări permit candidaților să susțină proba teoretică nu doar în localitatea de reședință, ceea ce le oferă o mai mare flexibilitate.

Propunere de interzicere a mașinilor cu peste 1oo de cai putere pentru tineri

Printre măsurile aflate încă în dezbatere se numără interzicerea conducerii de mașini cu o putere de peste 100 CP pentru șoferii sub 21 de ani.

Totodată, se propune ca valabilitatea permiselor de conducere pentru mașinile mici și motociclete să fie prelungită de la 10 la 15 ani pentru șoferii cu vârsta de până la 70 de ani.

După această vârstă, permisul ar urma să fie valabil 5 ani, iar pentru șoferii de peste 80 de ani, valabilitatea acestuia ar putea scădea la 2 ani.

Dispozitivele interzise pe mașini

Codul Rutier 2025 aduce schimbări semnificative pentru șoferi, introducând măsuri stricte împotriva utilizării echipamentelor neautorizate pe vehicule. Începând din acest an, montarea de dispozitive care emit semnale luminoase sau sonore ce imită cele folosite de poliție este interzisă. Această reglementare are scopul de a preveni uzurparea atribuțiilor autorităților și de a menține siguranța în trafic.

Sancțiunile pentru nerespectarea acestor noi norme sunt severe. Șoferii care sunt depistați cu astfel de echipamente riscă amenzi de până la 2.900 lei. În plus, aceștia vor avea permisul de conducere suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Autoritățile nu se vor opri doar la sancțiuni financiare, ci vor confisca imediat echipamentele ilegale găsite pe autoturisme. În paralel, Poliția Rutieră va intensifica controalele, vizează în mod special platformele online care comercializează astfel de gadgeturi. De asemenea, legislația prevede pedepse penale pentru utilizarea dispozitivelor care interferează cu radarele, o practică ce poate aduce urmări grave pentru cei care încalcă legea.