Pe de altă parte, la nivelul anului trecut, venitul mediu pe companie a fost cu 22% mai mic decât cel înregistrat înainte de începutul crizei financiare, respectiv anul 2008, dar în acelaşi timp rezultatul net de 2,4% înregistrat la nivel sectorial pentru anul 2013 este maximul înregistrat în ultimii 10 ani.
În urma aplicării unor scenarii de stres, calculele Coface indică faptul că următorii ani trebuie să aducă soluţii pentru creşterea veniturilor. În caz contrar, sectorul riscă să înregistreze o extindere a termenelor de plată către furnizori, ceea ce alimentează riscul de insolvenţă, sunt de părere specialiştii companiei de consultanţă.
Conform datelor citate, dintr-un total de 1.263 de firme care activează în sectorul distribuitorilor de produse IT şi software (CAEN 4651) şi care au depus declaraţiile financiare privind activitatea desfăşurată pe parcursul anului 2013, acestea au generat o cifră de afaceri totală de 5,2 miliarde de lei, în scădere cu 5% faţă de anul anterior, în condiţiile în care 54% dintre companii au raportat venituri în scădere.
Pe de altă parte, 68% dintre companii au înregistrat un rezultat net pozitiv pe parcursul anului 2013, iar pentru jumătate dintre acestea profiturile sunt în creştere. Totodată, din perspectiva atragerii resurselor de finanţare şi a alocării celor pentru investiţii pe termen lung, se poate aprecia că, pe parcursul anului 2013, companiile din sectorul analizat au continuat trendul observat încă din 2012, alocând investiţii semnificative pentru extinderea activelor fixe.
Comparativ cu anul anterior, una din trei companii care activează în sectorul distribuţiei de produse IT şi software au înregistrat un capital de lucru negativ, acestea fiind cu preponderenţă companiile de dimensiune sub medie. La nivelul gradului de îndatorare, acesta a ajuns în 2013 la 74%, de la 82% în 2012.
Analiza Coface arată că 15% dintre companiile analizate şi-au încetat activitatea, acestea având o medie de 10 ani de activitate, o cifră de afaceri cumulată de 313 milioane de lei, în condiţiile în care datoriile totale erau de 336 milioane de lei.