'Productivitatea medie în agricultură (valoarea adăugată brută raportată la numărul de ore lucrate anual) este de trei ori mai mică în România comparativ cu media UE. Din acest punct de vedere, dinamica investiţiilor foarte ridicată în Romania este justificată de necesitatea retehnologizării şi de eficientizarea acestui sector. În ciuda acestui fapt, rezultatele obţinute (profituri în scădere), precum şi modalitatea nesustenabilă de finanţare a acestor investiţii, generează presiuni majore asupra lichidităţilor acestor companii, amplificând riscul de insolvenţă. Firmele româneşti au înregistrat (în 2014 n.r.) cel mai ridicat nivel al investiţiilor în active fixe şi în terenuri, ponderea acestora în totalul activelor fixe fiind de 23%, de două ori mai mare decât media înregistrată pe plan regional', se arată în document.
Conform datelor financiare disponibile pentru anul 2014, toate companiile care activează în sectorul cultivării cerealelor, a plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase înregistrează venituri în creştere semnificativă, dar care nu se regăsesc în profituri mai mari.
Potrivit raportului, investiţiile în retehnologizare sunt necesare, în condiţiile în care România înregistrează o productivitate de trei ori mai mică faţă de media înregistrată în UE pentru acest sector.
'Deşi ritmul de tehnologizare a activelor a depăşit de peste două ori dinamica uzurii acestora pentru al treilea an consecutiv, impactul nu este vizibil din perspectiva performanţei economice. Companiile din sectorul analizat au făcut apel din ce în ce mai mult la creditul furnizor, durata medie de plată crescând până la 269 de zile, în timp ce creanţele sunt colectate la 153 de zile. Conform situaţiilor financiare publicate de Ministerul Finanţelor, firmele care au domeniul principal de activitate 'Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase' au generat în 2014 o cifră de afaceri totală de 19,06 miliarde lei, în creştere cu 24% comparativ cu anul anterior', informează raportul Coface.
Circa 40% din avansul veniturilor este generat de companiile nou înregistrate pe parcursul anului 2014, iar 50% din creştere este raportată de companiile cu cifra de afaceri de peste 1 milion de euro. Astfel, doar 2% dintre companiile care activează în acest sector au raportat venituri în scădere în 2014.
AGERPRES