Noile prognoze Coface cu privire la creşterea economică mondială prevăd o recesiune mondială de -2,5% în 2009, mai accentuată în ţările industrializate (-3,9%), şi o creştere pozitivă , dar slabă în anul următor, stabilizată la 1,7%.

Potrivit prognozei, cel mai probabil se vor înregistra semne perceptibile de sfârşit al recesiunii şi un scenariu de recuperare lentă şi slabă, „sub formă de L”.

Prognoza revizuită are în vedere o scădere mai accentuată a creşterii faţă de previziunile de la începutul anului şi estimează că această cădere va înceta în săptămânile următoare.

Pierderi de creştere

0-33390-capital005.jpgFaţă de 2007, creşterea economică mondială a scăzut cu 6,6% puncte procentuale, comunitatea statelor independente şi ţările emergente din Europa fiind zonele cele mai afectate cu pierderi de creştere între 2007 şi 2009 de 13,4%, respectiv 9,4%.

De asemenea, Coface a anunţat azi reducerea ratingului a 13 ţări, după ce a modificat în scădere ratingul pentru 22 de ţări în ianuarie şi apoi pentru 14 în aprilie. Principale state vizate au fost cele cu economii mici şi mijlocii foarte dependente de comerţul internaţional.

13 ţări cu ratingul reduse

0-33391-capital009.jpgEuropa Occidentală pare să fi ajuns la capătul recesiunii, deoarece în mare parte ratingurile au rămas neschimbate în această zonă. Singurele excepţii au fost Austria, Olanda şi Finlanda , care au trecut de la A1 în supraveghere negativă la A2. Portugalia are rating A3 cu supraveghere negativă din cauza contracţiei masive a consumului casnic şi a căderii exporturilor şi a investiţiilor.

În statele emergente din Europa economia reală este cea mai afectată de criză iar monedele sunt încă nestabile. Slovacia a fost plasată pe supraveghere negativă (A3), din cauza unei scăderi substanţiale a activităţii economice, similar cu ţările baltice din cauza amplorii pe care a căpătat-o recesiunea, ceea ce apasă asupra companiilor cu datorii mari din aceste ţări.

0-33395-grafic.jpg

SURSA: Coface