Cogenerarea energiei electrice. Comisia Europeană a dat undă verde pentru extinderea și modificarea schemei de ajutor de stat a României, menită să sprijine cogenerarea de înaltă eficiență a energiei electrice și termice. Această schemă, care ar fi expirat pe 30 iunie 2024, a fost supusă unor ajustări și a primit aprobarea necesară pentru a continua.
Cogenerarea de înaltă eficiență a energiei electrice. Bruxelles-ul oferă buget dublu României
În afară de extinderea duratei de aplicare a schemei de ajutor de stat, România a reușit să obțină și o dublare a bugetului alocat acesteia. Este important să remarcăm că aceste ajutoare de stat se reflectă în facturile consumatorilor prin intermediul taxei de cogenerare.
În septembrie 2022, când Comisia a aprobat inițial schema, aceasta era programată să expire la 30 iunie 2024. Recent, România a notificat Comisia cu privire la intenția sa de a extinde măsura până pe data de 31 iulie 2028.
În plus, România a solicitat o creștere a bugetului cu 362 de milioane de euro. Aceasta înseamnă o sumă totală de 752 de milioane de euro.
Pe lângă aceasta, oficialii români au solicitat autorizarea pentru susținerea instalării unei capacități suplimentare de cogenerare de minim 200 MW.
Decizia UE se va reflecta în facturile românilor
Scopul schemei de ajutor de stat este de a încuraja construirea de noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență. Aceste subvenții sunt reflectate în facturile trimise către consumatorii finali.
Comisia a concluzionat că schema revizuită rămâne esențială și corespunzătoare pentru stimularea dezvoltării instalațiilor de cogenerare de înaltă eficiență în România, precum și pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
De asemenea, Comisia a observat că sprijinul este echitabil și că impactul negativ asupra competiției și a comerțului în cadrul UE va fi ținut sub control. Având în vedere aceste aspecte, Comisia a validat modificarea conform normelor UE privind ajutoarele de stat.
„România a notificat Comisiei intenția sa de a: (i) prelungi măsura până la 31 iulie 2028; (ii) majora bugetul cu 362 de milioane EUR, ajungându-se astfel la un buget total de 752 de milioane EUR și (iii) sprijini instalarea unei capacități de cogenerare suplimentare de cel puțin 200 MW.
Comisia a evaluat schema modificată, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și al Orientărilor din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie.
Comisia a constatat că schema modificată este în continuare necesară și adecvată pentru promovarea instalațiilor de cogenerare de înaltă eficiență în România și pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. În plus, Comisia a constatat că ajutorul este proporțional și că orice efect negativ asupra concurenței și a schimburilor comerciale din UE va fi limitat.
Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat modificarea în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.