"Reducerea TVA la lapte şi produse lactate va diminua comerţul cu produse lactate nefiscalizate, va creşte calitatea nutritivă şi siguranţa alimentară pe filiera laptelui, având un beneficiu final semnificativ asupra coşului zilnic al consumatorului român. Reafirmăm poziţia noastră care pledează pentru un nivel scăzut al TVA, de 9%, pentru lapte materie primă şi produse lactate şi eliminarea, prin acest mod, a oricărei discriminări între alimente de bază şi, implicit, între consumatori, în condiţiile în care fiecare dintre acestea trebuie să îşi găsească locul într-o nutriţie echilibrată şi să contribuie la starea de sănătate a populaţiei", a declarat preşedintele APRIL, Dorin Cojocaru, într-un comunicat.
APRIL, ca reprezentant al industriei de procesare a laptelui, solicită completarea proiectului de Cod Fiscal cu introducerea cotei reduse de 9% şi la lapte crud, lapte pasteurizat, produse şi subproduse lactate, precum şi derivatele acestora. Prin ordin comun al ministrului Finanţelor Publice şi ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se prevăd codurile NC ale produselor care se încadrează în această categorie.
De asemenea, asociaţia patronală consideră că introducerea laptelui şi a produselor lactate printre alimentele care vor beneficia de reducerea la 9% a cotei TVA va corecta o mare eroare ce s-ar putea reflecta negativ asupra viitorului industriei laptelui din România şi al consumatorilor.
"Excluderea lactatelor din măsurile de reducere semnificativă a TVA-ului poate crea premisele unei discriminări pentru consumatorii de produse lactate, în special copii, adolescenţi şi populaţie de vârsta a treia, care au cea mai mare nevoie de beneficiile nutriţionale ale lactatelor într-o alimentaţie echilibrată. În condiţiile în care lactatele nu fac obiectul reducerii de TVA, s-ar descuraja consumul acestor alimente esenţiale, având în vedere că sunt principala sursă alimentară naturală de calciu, situaţie de natură a cauza afectarea sănătăţii individuale şi publice", precizează Cojocaru.
Totodată, excluderea laptelui şi lactatelor din măsurile de reducere a TVA va perpetua concurenţa inegală între produsele din UE şi cele româneşti comercializate pe piaţa autohtonă, concurenţă accentuată după instituirea embargoului impus de Rusia. În prezent, consumul scăzut de produse lactate din România, aflat sub media europeană, şi condiţiile dificile ale pieţei fac ca numărul de fabrici de procesare a laptelui din ţara noastră să scadă continuu.
Situaţia dificilă în care se află producţia primară de lapte şi industria lactatelor din România va fi supusă unui nou şoc odată cu desfiinţarea cotelor de lapte, de la 1 aprilie 2015.
"În condiţiile în care se menţine TVA de 24% pentru lapte, fermierii români vor fi dezavantajaţi în comparaţie cu cei din alte ţări europene, care aplică taxe mai mici, şi acest lucru poate avea consecinţe severe asupra exploataţiilor producătoare de lapte din România, la nivel economic şi social. Acelaşi lucru este valabil şi pentru achiziţiile intra-comunitare de produse finite, deci reducerea TVA ar creşte competitivitatea produselor româneşti pe piaţa naţională, intracomunitară şi la export. Scăderea numărului de fabrici de procesare a laptelui din România duce la un dezechilibru grav între cererea şi oferta de lapte produs în fermele româneşti, ferme în care statul român a investit mulţi bani prin diverse instrumente financiare (ajutoare de minimis, subvenţii şi cofinanţare în proiecte de dezvoltare). Să nu uităm, şi acesta este un lucru foarte important, că procesarea creează valoare adaugată materiilor prime produse în agricultura românească. O agricultură fără industrie este o agricultură retrogradă", a adăugat reprezentanţii APRIL.
APRIL este singura asociaţie din industria laptelui din România şi reprezintă peste 75% din cifra de afaceri din această industrie, la nivel naţional (aproximativ un miliard de euro). Membrii APRIL colectează şi procesează peste 80% din laptele produs în fermele din România şi vândut prin cota de procesare lapte deţinută de România la nivel UE (peste un milion de tone de lapte/an).
Federaţiile ProAgro şi Romalimenta au propus la finele lunii februarie Ministerului Finanţelor Publice (MFP) reducerea cotei TVA la 9% şi pentru lapte şi produse din lapte, alături de carne, produse din carne şi legume-fructe, propuneri incluse deja în proiectul de modificare a Codului Fiscal, a declarat pentru AGERPRES, în 26 februarie, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, Alex Jurconi.
"Noi o să facem propunerea către MFP astfel încât reducerea TVA să se aplice pe tot lanţul, de la furaje la produse ambalate, începând cu sectorul cărnii şi al produselor din carne, lapte şi produse din lapte şi legume-fructe. Vom trimite propunerea noastră destul de nuanţată de la furaje, animale şi păsări vii, ouă, carne, carne preparată, produse din carne, carne conservată, peşte şi produse din peşte etc. Cred că Ministerul Finanţelor are toate datele şi nu mai trebuie niciun studiu în această privinţă. Au tot ce le trebuie ca să analizeze impactul, au dimensionat foarte corect cu cifre apropiate de ale noastre şi pe care noi le făceam pseudo-empiric", a menţionat Jurconi.
Potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, cota standard de TVA va scădea de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 18% de la 1 ianuarie 2018. Pentru carne, legume, peşte şi fructe cota de TVA urmează să fie redusă la 9%.
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a declarat recent că reducerea TVA şi a accizelor, măsuri cuprinse în planul de relaxare fiscală 2016 – 2020 din proiectul Codului Fiscal, ar putea intra în vigoare mai devreme de ianuarie 2016, "pentru a nu crea un gol în noiembrie-decembrie în ceea ce priveşte consumul în România".
SURSA: Agerpres