Sunt nelipsite din meniurile barurilor din întreaga lume. Celebritatea lor a stimulat imaginația multor generații de consumatori, și drumul până la legendă a devenit în timp inevitabil
«Băutura bună dezleagă limbile», spune o vorbă înțeleaptă. Și stimulează imaginația, putem noi să adăugăm. Două ingrediente puternice pentru creație care au stat, fără îndoială, la originea poveștilor ușor fantastice care circulă pe seama celor mai cunoscute cocktailuri. Le-am adunat aici pe cele mai răsunătoare, însă lista poate fi mult mai lungă și, cu siguranță, mai stufoasă de-atât.
Bloody Mary. Un cocktail recomandat mai ales pentru „a doua zi“. Combinația de suc de roșii, condimente și votcă (după principiul „cui pe cui se scoate“) pare să fie numai bună pentru mahmureală. Specialiștii cred că a fost inventat la începutul secolului 20. Legenda spune că numele i-a fost inspirat de porecla pusă de englezi reginei Mary, fiica lui Henric al VIII-lea și a Catherinei de Aragon, care în timpul domniei sale a făcut o mulțime de victime în încercarea de a readuce Anglia la catolicism.
Gin tonic. În cazul de față legenda s-a dovedit istoric adevărată. Această combinație s-a născut în timpul campaniilor britanice din Indii, când soldații englezi erau decimați de malarie. Medicamentul miraculos pe care îl foloseau din plin era apa tonică cu chinină, gustul acestei era însă destul de amar și soldații îl îmblânzeau cu gin. Băutura a devenit atât de populară, încât a fost repede adoptată de puburile englezești și, în timp, de întreaga lume. E adevărat că în zilele noastre un pahar de gin cu apă tonică nu mai conține nici pe departe atâta chinină cât să prevină malaria, însă gustul băuturii a rămas la fel de apreciat.
Mahattan. Un cocktail care a făcut carieră în Statele Unite încă din perioada interbelică, iar astăzi este cunoscut în întreaga lume. Legenda spune că a fost inventat pentru mama lui Winston Churchill, care a trăit o bună bucată de vreme la New York și era amfitrioana unor petreceri celebre în epocă. Specialiștii se contrazic însă în privința veridicității acestei informații și nu există dovezi certe că acest cocktail a avut vreo legătura cu doamna Churchill.
Irish coffee. Multă lume crede că această cafea băută cu un pic de alcool are legătură cu pasiunea irlandezilor pentru whiskey. Realitatea este că irlandezii iubesc whiskey-ul, însă beau mai degrabă ceai decât cafea. Legenda spune că această cafea a fost servită pentru prima dată într-un bar de aeroport unor turiști americani care erau înghețați și așteptau un avion mult întârziat. Barmanul s-a gândit că un strop de whiskey în cafea o să-i mai încălzească, iar americanii, încântați, au dus găselnița lui acasă și au transformat-o într-o legendă.
Mojito. Cel mai popular cocktail cubanez este preparat pe celebra insulă din timpuri imemoriale. Se pare că el a fost creat de marinari pentru a vindeca scorbutul. Cocktailul combina romul, care să le țină de urât pe mare, dar și aportul de vitamina C necesar, provenit de la sucul de lime folosit cu generozitate în rețetă.
Cosmopolitan. A devenit celebru mai ales datorită serialului „Sex and The City“, de unde și faima sa de cocktail „de fete“. Legenda spune că a fost inventat de comunitatea gay din Massachusetts, prin anii ‘70. Însă variațiuni ale rețetei sale (votcă, suc de merișoare, triplu sec și suc de lime) sunt documentate cu mult timp înainte în barurile din New York.
Pina Colada. Cocktailul exotic de vacanță prin excelență. Combinația de rom, suc de ananas și cremă de cocos a fost inventată, se pare, de Don Ramon Lopez, producătorul cremei de cocos Coco Lopez.
Ca să fie sigur că produsul lui va ajunge la câți mai mulți barmani, el i-a încurajat să experimenteze și i-a copleșit cu cremă de cocos oferită gratuit. Așa s-a născut Pina Colada într-un bar din Porto Rico, prin anii ’50, iar astăzi este băutura oficială a acestei țări și este servită în orice destinație călduroasă de vacanță din lume.
Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www. theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: Theliquorstore.