Colaborarea dintre Rivian și Mercedes Benz a luat sfârșit

SURSĂ FOTO: Dreamstime

Compania americană Rivian a întrerupt colaborarea cu Mercedes Benz la doar trei luni de când au încheiat un parteneriat pentru producția de furgonete electrice.

Colaborarea dintre Rivian și Mercedes Benz a luat final. Sunt evaluate proiectele majore

Rivian Automotive Inc a anunțat că societatea mixtă pe care o deține cu Mercedes Benz va lua o pauză, la doar trei luni de când aceste companii au încheiat un parteneriat pentru producerea de furgonete electrice în România, Polonia sau Ungaria.

Compania americană de autoturisme electrice spune că își va îndrepta atenția către afacerile sale comerciale și de consum, cu scopul de a aduce mai mul numerar operațiunilor pe care le are în Statele Unite ale Americii (SUA).

„Întreruperea parteneriatului reflectă procesul prin care evaluăm permanent proiectele noastre majore, în timp ce ţinem cont de condiţiile economice actuale şi anticipate”, a afirmat directorul financiar al Rivian, Claire McDonough, potrivit Reuters.

Rivian și Mercedes-Benz au convenit în septembrie asupra unui parteneriat pentru a produce împreună camionete electrice de mari dimensiuni atât pentru producătorul de vehicule electrice, cât și pentru gigantul auto german. Aceasta a reprezentat o mișcare de a valorifica investițiile și costurile comune pentru a mări producția.

Compania are deja operațiuni de producție în SUA

Fondatorul Rivian, RJ Scaringe, a declarat: „În acest moment, credem că concentrarea pe activitatea noastră de consum, precum și pe activitatea comercială existentă, reprezintă cele mai atractive oportunități pe termen scurt pentru a maximiza valoarea pentru Rivian.”

Compania are deja operațiuni de producție în SUA, unde realizează o camionetă pick-up și un vehicul utilitar sport, precum și o furgonetă de livrare pentru Amazon, și este în curs de dezvoltare a unei noi generații de vehicule de consum.

Mercedes a declarat că „respectă și înțelege” această decizie neașteptată, dar că va continua cu un nou amplasament, care a anunțat că va fi în Jawor, Polonia.

Mathias Geisen, șeful Mercedes-Benz Vans, a declarat: „Explorarea oportunităților strategice cu echipa de la Rivian în viitor rămâne o opțiune, deoarece împărtășim aceeași ambiție strategică: accelerarea adoptării VE cu produse de referință pentru clienții noștri.”

Trecerea la vehiculele electrice a dus la un val de start-up-uri care au intrat în industria auto, multe dintre ele obținând miliarde de dolari prin listări la bursă sau preluări inverse.

Însă mulți dintre noii jucători au întâmpinat dificultăți atunci când au crescut producția sau au riscat să rămână fără bani prea curând, scrie Financial Times.