Colaborarea fascisto – comunistă din perioada interbelică
O persoană etichetată drept fascist era rău văzută de toţi cei ce se considerau de stânga, mai ales de către adepţii mişcării comuniste. Moscova a devenit centrul conducător în lupta dură pentru a împiedica proliferarea ideologiei de extrema dreaptă. Italia era un pericol pentru lagărul comunist şi poliţia politică sovietică a trecut la lichidarea celor bănuiţi de simpatii fasciste.
Este interesant de spus că Mussolini nu era un simpatizant al lui Stalin, dar nu adora afacerile cu dictatorul de la Kremlin. Roma avea nevoie de materii prime şi Uniunea Sovietică era un fel de El Dorado pentru mediul de afaceri. Industrializarea forţată începută din anul 1927 implica aducerea în lagărul comunist de utilaje şi documentaţie tehnică de ultimă generaţie şi Stalin nu se uita la bani şi la partenerul de afaceri.
Armele navale sunt greu de proiectat
Italia fascistă a trecut peste orice deosebiri ideologice şi a livrat parţii sovietice planurile pentru tunurile de calibrul 180 mm. Armele navale sunt greu de proiectat şi de construit, mai ales într-o ţară în care specialiştii au fost ucişi sau au fugit din cauza persecuţiilor. Stalin ar fi dorit guri de foc de calibrul 203 mm, dar problemele tehnice au dus la limitarea diametrului interior al ţevii. Inginerii italieni au oferit informaţii şi pentru producerea tunului de calibrul 406 mm, armă care ar fi devenit cea mai puternică de pe navele asamblate în Europa.
Şantierele navale sovietice aveau probleme şi cu navele mai mici, dar Iosif Stalin avea mereu soluţii în peninsulă. A cumpărat un distrugător de la firma OTO şi acesta a fost adus pentru dotare cu tunuri sovietice. Nava a fost botezată Taşkent şi avea şase piese de calibrul 130 mm. Intra în categoria distrugătoarelor lider pentru conducerea flotilelor de vapoare mai slab dotate artileristic şi mai ieftin.
Petrolul Uniunii Sovietice, adorat de fasciști
Italia fascistă a oferit tehnologie militară chiar şi când existau confruntări pe frontul din Spania. Fasciştii adorau resursele Uniunii Sovietice, îndeosebi petrolul, şi ar fi făcut totul pentru o colaborare economică. Izbucnirea războiului mondial a pus capăt parteneriatului între cele două extreme.
Conducerea de la Roma n-a vrut să înţeleagă că armele oferite fizic sau sub formă de planuri se pot întoarce împotriva imperiului ce urma să se ridice pe măreţia statului antic. Mussolini a fost un conducător slab la capitolul geopolitică şi n-a înţeles planurile lui Iosif Stalin, chiar dacă se ştia de execuţiile în masă împotriva celor catalogaţi drept fascişti. S-a condamnat singur la înfrângere şi la moarte.
