Potrivit unui document analizat de profit.ro, compania petrolieră americană Black Sea Oil&Gas (BSOG), operatorul și principalul concesionar al perimetrului offshore de gaze naturale Midia, cel mai avansat proiect nou de extracție de gaze din Marea Neagră românească și singurul cu decizie finală de investiție, a încheiat un memorandum de înțelegere cu rușii de la Lukoil cu privire la efectuarea de lucrări în vederea conectării zăcământului de gaze descoperit de ruși pe perimetrul offshore Trident, concesiune deținută de ei în parteneriat cu Romgaz, la instalațiile de explorare și producție ale proiectului de dezvoltare Midia al BSOG.
În ceea ce privește numele procedeului tehnic, acesta este intitulat „tieback” în jargon petrolier și este tot mai des utilizat în exploatarea de hidrocarburi offshore în întreaga lume, în contextul în care unele zăcăminte nu au suficient potențial comercial pentru a justifica investiții în instalații de producție dedicate.
Mai exact, „branșarea” lor în vederea explorării și producției la structuri deja construite aduce economii de costuri și sporuri de rentabilitate pentru dezvoltatori.
Ce prevede documentul
„(…) în baza acordului unanim al partenerilor Midia Gas Development (MGD), care au autorizat încheierea de către BSOG a Memorandumului de Înțelegere cu Lukoil din data de 28 mai 2021, BSOG intenționează de asemenea să urmărească anumite oportunități de dezvoltare a afacerii, (…), sub forma lucrărilor tieback pentru conectarea Lira la instalațiile Proiectului MGD („Lira Tieback”)”, se arată în documentul consultat de sursa citată.
De menționat este faptul că perimetrele Trident al Lukoil și Midia al BSOG sunt despărțite de o porțiune din cea mai mare concesiune din sectorul românesc al Mării Negre, Neptun Deep, care este deținută în proporții egale de ExxonMobil și OMV Petrom.
În ceea ce privește dorința Romgaz, aceasta negociază cu americanii preluarea subsidiarei Exxon ce deține 50% din drepturile asupra perimetrului. Pe de altă parte, înțelegerea cu Lukoil vizează descoperirea de gaze Lira a rușilor și a fost aprobată de către acționarii BSOG în ultima parte a lunii iulie, odată cu cheltuielile bugetate pentru implementarea acesteia.
Amintim faptul că descoperirea a fost făcută încă din 2015, de către Rusia, prin intermediul sondei omonime, cantitatea de resurse din zăcământul aflat pe perimetrul Trident fiind estimată atunci preliminar la 32 miliarde metri cubi.
În prezent, Romgaz, care deține 12,2% din drepturile asupra concesiunii Trident, Lukoil și compania românească de stat au demarat în prima jumătate a anului negocieri cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru trecerea la o perioadă de evaluare de 6 ani (octombrie 2021 – noiembrie 2027) pentru perimetrul Trident, cu un program minimal de lucrări, renunțând totodată la planurile anterioare de a fora două noi sonde pe perimetru.
Pe de altă parte, în noiembrie anul trecut lucrurile erau diferite, iar presa străină scria că Lukoil intenționează să renunțe la participația sa la concesiune. Mai trebuie menționat faptul că acordul cu Lukoil a fost încheiat în condițiile în care lucrările BSOG la proiectul Midia sunt în întârziere semnificativă față de graficul anunțat inițial.
În cadrul unei discuții purtate cu profit.ro, șeful companiei, Mark Beacon declara că nu se așteaptă ca acestea să fie finalizate în timp util pentru demararea producției de gaze încă de anul acesta.
Ce se întâmplă cu Transgaz
Situația nu este însă atât de simplă. Sursa citată mai precizează că BSOG și operatorul sistemului național de transport de profil Transgaz, controlat de statul român, riscă să ajungă în fața tribunalului din cauza unor neînțelegeri contractuale legate de lucrările de construcții necesare demarării producției de gaze la Midia.
Mai exact, în luna iunie, BSOG și principalul său contractor pentru lucrările de la proiectul Midia, compania românească GSP Offshore a lui Gabriel Comănescu, au încheiat un adițional la contractul de inginerie, achiziții, construcție, instalare și punere în funcțiune a proiectului.
Acest contract prevede o procedură de remediere a întârzierilor și blocajelor survenite în cadrul lucrărilor, pentru finalizarea cu succes a acestora, se mai arată în documentul citat.
Totodată, se pare că BSOG a decis să utilizeze infrastructura deja existentă construită pentru exploatarea gazelor naturale din perimetrul Midia la dezvoltarea unor proiecte de energie regenerabilă. Profit.ro reamintește că în prima parte a anului, directorul general al companiei, Mark Beacom, spunea că BSOG analizează posibilitatea de a se implica în proiecte din domeniul energiei verzi folosind respectiva infrastructură, cum ar fi parcuri fotovoltaice și eoliene onshore, dar și un proiect pilot privind o centrală electrică offshore pe bază de hidrogen verde.
Amintim faptul că perimetrul Midia este concesionat de către Black Sea Oil&Gas, care deține 65% din drepturi și calitatea de operator, alături de Petro Ventures Resources (20%) și Gas Plus (15%). BSOG este controlată indirect de către grupul american de asset management Carlyle, BERD deținând o participație minoritară, de circa 10% din capital.